National

octombrie 14, 2015
 

Tren deraiat în Valea Florilor

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , ,

Un tren marfar a deraiat, miercuri dimineaţă, în zona Valea Florilor din apropierea municipiului Câmpia Turzii, judeţul Cluj, iar trei vagoane încărcate cu motorină s-au răsturnat, traficul feroviar fiind blocat în ambele sensuri.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş, a declarat că un tren marfar a deraiat, iar trei vagoane s-au răsturnat, unul fiind poziţionat perpendicular pe şinele de cale ferată.
Din două vagoane răsturnate s-au constatat scurgeri de combustibil, dar s-a reuşit să se oprească scurgerea, iar la cel de-al treilea vagon se intervine pentru oprirea scurgerii motorinei. Nu există pericol de explozie. ISU Cluj a deplasat la locul intervenţiei două autospeciale. Trafiul feroviar este blocat pe ambele sensuri între Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii, a spus Biriş.
Trenul marfar avea în componenţă 18 vagoane încărcate cu diverşi combustibili.
Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Oana Brânzan, a declarat, la rândul său, că în urma deraierii marfarului au fost afectate două trenuri locale de călători.

Cornel Simighian





 
 

 

Accident grav pe Calea Chişinăului

Luni dimineaţa, un tramvai a intrat în plin într-un autoturism care a încercat să-i taie calea. Din cauza impactului puternic, maşina fost distrusă aproape în totalitate iar tramvaiul a deraiat, blocând circulaţia în...
de
 

 
 

Fermierii ieşeni şi-au cerut ajutoarele pentru motorină

Sute de fermieri s-au adresat în ultimele două săptămâni cu cereri la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură din Iaşi pentru a primi ajutor de la stat. Este vorba despre sprijinul financiar acordat pentru m...
de
 

 
 

După 1 ianuarie, România va avea printre cele mai mari preţuri la motorină din UE

În urma aplicării noului regim fiscal asupra carburanților, începând cu 1 ianuarie 2014, clasamentul european al prețurilor la carburanți nu va mai arăta la fel de bine, în ceea ce îi privește pe consumatorii din ța...
de
 

 

 

Biletele de tren s-au scumpit

Preţul biletelor de tren s-a majorat, diferenţiat, pe zone kilometrice, cu până 10%, de duminică, 1 august. Potrivit Ordinului pentru aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători...
de
 

 
 

Turneu poetic Kiev-Cernăuţi-Lviv-Berlin-Bremen, între 4-25 septembrie 2013

Corporaţia internaţională literară MERIDIAN CZERNOWITZ prezintă un nou proiect literar – turneul poetic Kiev-Cernăuţi-Lviv-Berlin-Bremen care va avea loc în perioada de 4-25 septembrie 2013. În afară de opririle pri...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi