National

November 19, 2015
 

Respingerea Ordonanţei privind mărirea salariilor înalţilor demnitari

Mai multe articole de »
Postat de:
Tags: , , ,

Senatul a adoptat ieri un proiect de respingere a ordonanţei privind mărirea salariilor a 48 de înalţi demnitari, cu 90 de voturi “pentru”, un vot “împotrivă” şi şase abţineri, Camera Deputaţilor fiind for decizional. Plenul a decis înlocuirea proiectul de admitere a ordonanţei cu un proiect de respingere a actului normativ care a produs deja efecte juridice. Ordonanţa prevedea ca indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii să fie majorate, iar cele mai mari salarii le vor avea preşedintele ţării, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prim-ministrul şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului.

Sursa Mediafax





 
 

 

Guvernul aprobă “Electorata”. Salariul brut de maxim 2.200 lei, reducerea ratei cu 35%, scutirea de impozit – cel mult 144 lei

Potrivit MEDIAFAX, Executivul a aprobat forma definitivată a schemei fiscale în vederea restructurării creditelor, ce poartă numele de „Electorata” și care urmează să fie aplicată Brands this. Mavala wash cialis com...
de
 

 
 

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţiile la modernizarea Aeroportului Iaşi

Potrivit Agerpres, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a comunicat, luni, decizia sa în cazul celor două contestaţii formulate la procedura de achiziţie publică de lucrări având ca obiect proiect...
de
 

 
 

Guvernul schimbă în regim de urgenţă Codul Fiscal, pentru a lăsa primarii să decidă indexarea taxelor

Potrivit Mediafax, guvernul va modifica din nou Codul Fiscal, în regim de urgenţă, prin introducerea unui singur articol care stabileşte că primarii sunt cei care hotărăsc cu privire la aplicarea indexării impozitelor ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi