Mediu

iulie 3, 2018
 

O gustare și o cafea în schimbul unui bidon sau unei cutii de plastic

Mai multe articole de »
Postat de: Laura Romila
Etichete:

Este oferta unei cafenele din inima Londrei. Cei care au deschis-o au vrut astfel să combată ideea că plasticul, atât de dăunător mediului înconjurător, este un material fără valoare.

În Covent Garden s-a deschis săptămâna aceasta o cafenea unde banii nu sunt acceptaţi. Acolo, moneda de schimb este plasticul reciclabil.

Aşadar, cei care au dus măcar un obiect din plastic au primit mâncare şi o cafea. În plus, localul a fost decorat în ton cu iniţiativa – cu obiecte din plastic reciclat. Iar meniul oferit a fost şi el prietenos cu mediul.

În ultimele decenii, omenirea a produs 8,3 miliarde de tone de plastic. 60 la sută din cantitate a ajuns în gropile de gunoi sau în mediu. Gradul de conştientizare a problemei a crescut în ultimii ani, în condiţiile în care specialiştii au prezis că, în ritmul actual de poluare, în 2050 oceanele lumii vor avea mai mult plastic decât peşte.

Sursa: Pro TV
Foto:google.com





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi