Potrivit Mediafax, în ultimii zece ani, 12 comete aflate în stare latentă în centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, o zonă denumită „cimitirul cometelor”, au fost reactivate. Forţa gravitaţională a planetei Jupiter a adus cometele în stare latentă mai aproape de Soare, a cărui căldură le-a făcut să se reaprindă şi să revină astfel la viaţă.
Unele dintre cometele din acel „cimitir” au revenit la viaţă, după ce s-au aflate în stare latentă multe mii de ani sau chiar milioane de ani.
Descoperirea contrazice vechea teorie potrivit căreia principala centură de asteroizi din Sistemul Solar era populată în trecut cu mii de comete care au ars în întregime pe măsură ce au „îmbătrânit”.
Sursa: Mediafax