Top Stirile zilei

Administratie

Au început lucrările la Baia Turcească

Au început lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii august. Proiectul va fi finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional. Nici mai mult nici mai puţin de 14 de milioane de lei va investi Primăria Iaşiului în […]

Administratie

Municipalitatea investeşte în sănătatea elevilor şi studenţilor

Elevii nu se vor mai putea plânge de dureri în timpul orelor. Cei de la Primăria Iaşi au decis să investească în reţeaua cabinetelor de medicină dentară şcolară.  Campania este finanţată de Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială. În cadrul campaniei de modernizare a cabinetelor medicale stomatologice şcolare şi universitare se vor monta  […]

Sanatate

Important congres medical la Iaşi

Sute de specialişti din Franşa, Israel, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud şi Finlanda s-au întâlnit la Iaşi.  Timp de trei zile ei participă la unul dintre cele mai importante evenimente din lumea medicală internaţională: Congresul Societății Române de Obstetrică și Ginecologie. Aproape 700 de specialişti din ţară şi străinătate […]

National

CE ÎNTREBARE VA FI PE BULETINUL DE VOT LA REFERENDUMUL PENTRU REDEFINIREA FAMILIEI

Forma adoptată de Parlament prevede că articolul 48 din Constituţia României va avea următoarea formă: “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”. Inițiativa vizează înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. […]

Tineret

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce privește construcția automobilelor. Chiar și așa, în câteva zeci de ani, a cultivat o legendă sub forma mașinilor DACIA. În București, primele […]


 
 

National

CE ÎNTREBARE VA FI PE BULETINUL DE VOT LA REFERENDUMUL PENTRU REDEFINIREA FAMILIEI

Publicat septembrie 24, 2018  by  Laura Romila

Forma adoptată de Parlament prevede că articolul 48 din Constituţia României va avea următoarea formă: “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”. Inițiativa vizează înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. […]

Detalii »

Tineret

Istoria automobilului în România

Publicat septembrie 11, 2018  by  Laura Romila

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce privește construcția automobilelor. Chiar și așa, în câteva zeci de ani, a cultivat o legendă sub forma mașinilor DACIA. În București, primele […]

Detalii »

Tineret

VREAU!

Publicat septembrie 11, 2018  by  Laura Romila

„Vreau să ne jucăm, vreau să îmi cumperi gadget-uri, vreau să plec în tabără, vreau să ies cu prietenii” – un șir nesfârșit de cereri, care debutează în prima zi de viață a copilului și ține până când devine adult independent. Dragi părinţi, cum le răspundeți? Aveţi răbdare să îi ascultaţi? Solicitările lor vin într-un […]

Detalii »

Muzică

Festivalul „Cerbul de Aur” s-a încheiat cu spectacolul „România Centenar“

Publicat septembrie 5, 2018  by  Laura Romila

Ediţia aniversară a Festivalului Cerbul de Aur s-a încheiat cu spectacolul „România Centenar“. Evenimentul a fost absolut impresionant, prezentând în deschidere, într-o notă aniversară, un ansamblu folcloric cu  o sută de căluşari. Temele muzicale folclorice extrem de cunoscute, au fost interpretate  de invitaţii speciali Grigore Leşe, Damian Drăghici şi Alex Calancea Band, alături de Orchestra „Lăutarii“ […]

Detalii »

Externe

Trump avertizează Siria

Publicat septembrie 5, 2018  by  Laura Romila

Casa Albă şi Kremlinul sunt în contradicţie pe tema ultimei enclave rebele din Siria, Idlib, pe care regimul de la Damasc vrea să o lichideze în următoarele zile. De mai multe săptămâni, regimul sirian a dislocat trupe la marginile provinciei Idlib, situată în nord-vestul ţării, la graniţa cu Turcia. Idlib face parte din „zonele de […]

Detalii »


Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi