Top Stirile zilei

Administratie

Au început lucrările la Baia Turcească

Au început lucrările de reabilitare, consolidare și refuncționalizare a fostei Băi Turcești. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost semnat la sfârşitul lunii august. Proiectul va fi finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional. Nici mai mult nici mai puţin de 14 de milioane de lei va investi Primăria Iaşiului în […]

Administratie

Municipalitatea investeşte în sănătatea elevilor şi studenţilor

Elevii nu se vor mai putea plânge de dureri în timpul orelor. Cei de la Primăria Iaşi au decis să investească în reţeaua cabinetelor de medicină dentară şcolară.  Campania este finanţată de Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială. În cadrul campaniei de modernizare a cabinetelor medicale stomatologice şcolare şi universitare se vor monta  […]

Sanatate

Important congres medical la Iaşi

Sute de specialişti din Franşa, Israel, Statele Unite ale Americii, Austria, Marea Britanie, Italia, Africa de Sud şi Finlanda s-au întâlnit la Iaşi.  Timp de trei zile ei participă la unul dintre cele mai importante evenimente din lumea medicală internaţională: Congresul Societății Române de Obstetrică și Ginecologie. Aproape 700 de specialişti din ţară şi străinătate […]

National

CE ÎNTREBARE VA FI PE BULETINUL DE VOT LA REFERENDUMUL PENTRU REDEFINIREA FAMILIEI

Forma adoptată de Parlament prevede că articolul 48 din Constituţia României va avea următoarea formă: “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instituirea copiilor”. Inițiativa vizează înlocuirea sintagmei „între soți” din art. 48, alin. […]

Tineret

Istoria automobilului în România

România anului 2018 este o ţară supraaglomerată de maşini. Nu concepem deplasarea fără maşină! Ne plângem frecvent că trăim într-un mediu extrem de poluat…Țara noastră nu are o bogată istorie în ceea ce privește construcția automobilelor. Chiar și așa, în câteva zeci de ani, a cultivat o legendă sub forma mașinilor DACIA. În București, primele […]


 
 

Mediu

Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit Uniunii Europene

Publicat octombrie 12, 2012  by  

Potrivit Mediafax, astăzi, 12 octombrie 2012, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat Uniunii Europene. „UE şi strămoşii săi au contribuit de peste şase decenii la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa”, a declarat la Oslo preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland. Sursa: Mediafax.

Detalii »

Cultura

Blues cu John Mayall şi Harry Tavitian, pe 11 noiembrie, la Sala Palatului!

Publicat octombrie 22, 2012  by  

Părintele mişcării de blues britanice, John Mayall va concerta la Sala Palatului, pe 11 noiembrie 2012.  În deschidere, un alt interpret grandios al blues-ului, Harry Tavitian. Show-ul va fi cu siguranţă unul glorios şi nu trebuie ratat de iubitorii de blues. John Mayall este un interpret, compozitor şi multi-instrumentist englez, pionier al muzicii Blues. Cariera […]

Detalii »

Cultura

Premiul Nobel pentru Literatură

Publicat octombrie 11, 2012  by  

Anul acesta, Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de scriitorul chinez Mo Yan.   Autor: Smaranda Năstasă

Detalii »

Cultura

A 3-a ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Iaşului

Publicat octombrie 7, 2012  by  

Primăria Municipiului Iaşi organizează cea de-a 3-a ediţie a evenimentului Noaptea Albă a Iaşului, în noaptea de 6 spre 7 octombrie, începând cu ora 18.00, ce va avea loc concomitent cu Noaptea Albă a Parisului 2012. Anul acesta, Noaptea Albă a Iaşului se va desfăşura sub ideea de Maşină a Timpului şi vor fi marcate […]

Detalii »

Social

Jaf la sediul din Ștefan cel Mare al Universității „Apollonia”!

Publicat octombrie 30, 2012  by  

Sediul din Ștefan cel Mare și Sfânt al Universității „Apollonia” a fost jefuit în noaptea de 29 spre 30 octombrie. Dimineață, la ora 7.35, doi studenți au ajuns primii la Institutul de Cercetări ”Ioan Hăulică” și au găsit ușa de la intrare deschisă și forțată. Se pare că au încercat să intre pe geam, căci […]

Detalii »

 
 


Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi