Adina Brânciulescu este jurnalist independent care a scris pentru publicații săptămânale, reviste ilustrate pentru femei și de călătorii. În anul 2010 a renunțat la funcția ocupată în cadrul redacției revistei Beau Monde pentru a se dedica vieții de familie, călătoriilor și cărților. În prezent locuiește în satul mureșean Ibănești, împreună cu soțul și fiul lor.
În urmă cu patru ani ați dat Capitala, cu a sa viață trepidantă, pentru a locui la țară, în satul mureșean Ibănești. Cum caracterizați oamenii satului transilvănean?
Sătenii din aceste locuri par a-și trăi viața „savurând” fiecare moment. Indiferent dacă e zi de sărbătoare, de lucru sau de mers la câmp pentru strânsul fânului, acestora le place să se întâlnească și să povestească. Oricare sunt activitățile lor de-o viață și lipsurile cu care se confruntă – precum cea a curentului electric, apei sau canalizării – toți au o pasiune în comun, cea pentru ie, costumul tradiţional românesc. Tot de la aceștia am aflat despre un anumit limbaj al hainelor pe care le purtăm.
Ce îmi puteți spune în legătură cu acest limbaj?
Odinioară omul devenea cunoscut după un cod vestimentar care nu permitea abateri. Costumul purtat de acesta era schimbat odată cu înaintarea în vârstă și transmitea informații despre situația materială și starea civilă a purtătorului. Portul băieților poate fi comparat cu un pom înflorit; la fiecare moment al vieții pierde din podoabe, iar la bătrânețe devine simplu și auster asemenea trunchiului de copac în timpul sezonului rece. Feciorii puteau fi recunoscuți după cămașa înflorată și pălăria cu pană înaltă și ornament din mărgele. Ținuta flăcăului „renunța la ceva” în funcție de fiecare moment important din viața acestuia: pana era cea care „dispărea” prima, atunci când tânărul se căsătorea; ornamentul din mărgele era „uitat” la nașterea primului copil al celor căsătoriți, iar cele cusute la mâneci și pe lângă gât în jos erau din ce în ce mai discrete, devenind în cele din urmă linii șerpuite.
Care era situația femeii?
Portul feminin urma aceleași reguli. Domnișoarele aveau motive colorate de-a lungul mânecii cămășii, umblau cu capul descoperit și aveau două cozi împletite (acestea din urmă erau reduse la una singură când fecioara urma să se căsătorească). După mariaj, tânăra soție avea cusută pe mânecă numai o bandă decorativă la umăr și purta pe cap un batic galben sau o năframă, atunci când lua parte la joc. Doamnele înstărite își coseau umărul până jos, din mărgele, iar cele strâmtorate îl aveau mai îngust, de la el pornind numai câteva șiruri de motive colorate. După ce dădea naștere primului prunc, tânăra mamă renunța la cromatica veselă și începea să poarte „costumul bârsănesc”, în culorile alb și negru.
Nu am putut să nu remarc faptul că ați folosit timpul trecut când ați vorbit despre limbajul portului popular. Cum a afectat trecerea timpului respectarea acestei tradiții?
Acest limbaj a fost dat uitării, oamenii din zilele noastre preferând de cele mai multe ori costumele populare văzute la alții, la festivaluri și mai cu seamă la televizor, în detrimentul celor originale, cu model unic. Din nefericire, această dorință a oamenilor de a avea haine pe care le poartă și alții a aruncat, în timp, costumul popular într-un con de umbră, aceste minunate haine încetând astfel să mai spună povestea celui care le purta.
Cum este, totuși, păstrată tradiția costumului popular de către tinerii de astăzi?
În prezent, tinerii sunt tentați să poarte costume pe care sunt cusute, în loc de motive, câteva benzi de dantelă neagră, cumpărate din magazin și imitând modelul bârsănesc. Aceste adaptări la modernitate nu sunt, însă, acceptate în echipa de dansuri a satului.
Există, însă, și tineri care păstrează tradiția iei „cu sfințenie”?
Da, există și asemenea tineri, care păstrează această tradiție, purtând astfel de costume duminica sau în zi de sărbătoare. Veșmintele purtate atât de flăcăi, cât și de domnișoare „nu poartă semnătura modernității”, ci sunt straie vechi, bogate și colorate, așa cum era obiceiul odinioară. Tinerii aceștia moștenesc pasiunea pentru tradiție din familie. Uneori există și un singur asemenea păstrător de tradiție într-un sat întreg.
Există informații scrise de către oamenii locului cu privire la ie?
Da, este vorba despre două femei în vârstă care s-au întâlnit și au început să aștearnă pe hârtie tot ce știau despre acest costum popular, informații ce acopereau modul de coasere și detalii despre frumusețea acestuia. S-a lucrat la această „cronică a iei” până târziu în noapte, uneori făcându-se corecturi, iar alteori completându-se amintirile despre ii de mireasă, cele de vară sau de iarnă, precum și lucruri create în satul transilvănean de odinioară de către femei.
Ce mai au în comun generațiile noi cu cele vechi?
Ca și prin alte părți ale țării, în locul generațiilor care obișnuiau odinioară să păstreze tradiția costumului popular, au venit tineri preocupați mai degrabă de modul cum ar putea face bani decât de păstrarea datinilor și obiceiurilor.
Care sunt rânduielile și credințele oamenilor de prin aceste locuri legate de trecerea în lumea celor drepți?
Oamenii din satele ardelenești consideră moartea drept o călătorie firească spre o altă lume. În acest sens, vârstnicii își pregătesc din timp ia în care vor fi îmbrăcaţi în timpul călătorie pe care o vor face către lumea celor drepți. Unii, însă, ai căror parteneri de viață sunt plecați deja dintre noi, doresc să fie îngropați cu iile purtate în ziua nunții întrucât ei gândesc că astfel vor fi mult mai ușor recunoscuți de către partenerii lor din lumea „de dincolo” decât după chipul afectat de trecerea anilor.
Cum se dorește astăzi să se promoveze ia, costumul nostru popular, în afara granițelor țării?
Există în prezent o comunitate online creată pe rețeaua de socializare Facebook de către Andreea Tănăsescu, ce este denumită „La Blouse Roumanie”, după opera celebrului pictor Henry Matisse, expusă astăzi la Muzeul Național de Artă Modernă din capitala Franței. Această comunitate militează, de fapt, pentru transformarea iei în brand de țară. Se încearcă, de asemenea, transformarea zilei de Sânziene (24 iunie) în Ziua Iei.
Interviu realizat de Marius-Constantin POPA, student An II, Jurnalism, Universitatea Apollonia din Iași
