Interviurile Info Apollonia

octombrie 31, 2013
 

Interviu cu academicianul Răzvan Theodorescu : „Lumea Altlanticului îi lasă loc lumii Pacificului, care e lumea Siberiei, a Chinei, a Japoniei, a Indiei, a Turciei”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Academicianul Răzvan Theodorescu a susținut miercuri, 30 octombrie, la Universitatea „Apollonia” din Iași  două prelegeri despre semnificația privind impactul renașterii filosofiei italiene, precum și a reformei creștine germare asupra culturii și politicilor europene de azi.

În prelegerile sale, care au durat mai bine de două ore, istoricul a vorbit și despre situația României în contextul globalizării. Specialistul în istoria culturii și politicilor europene consideră că în următoarea perioadă la nivel mondial se va forma o nouă coaliție de putere în spațiul oriental, una care va pune în instabilitate actuala putere occidentală. Dovedindu-se a fi un sceptic în ceea ce privește politica Uniunii Europene, istoricul a vorbit și despre criza economică și culturală prin care trec anumite state, intrate recent în coaliția europeană. Pe de  altă parte, omul de științe istorice a vorbit și despre importanța păstrării identităților naționale și culturale în contextul gobalizării.

Ați ținut astăzi două prelegeri cu trimiteri la filosofia modernă, renașterea în Italia și reforma protestantă în Germania. Sala a fost plină… au fost prezenți și cercetători, dar și mulți studenți… De ce credeți că sunt studenții încă atrași să afle despre renaștere și reformă, astăzi când toată lumea vorbește despre globalizare?

Pentru că se vorbește foarte puțin la noi. Suntem într-o vreme în care România se deculturalizează foarte puternic, se mitocănizează – cum îmi place uneori să spun. Instrumentele media nu fac nimic ca să schimbe acest lucru. Din fericire există încă la televiziunea publică acea „Teleenciclopedie” care are subiecte interesante și este unică în Europa. Dar este prea puțin evident. Tinerii doresc să afle niște lucruri, să le afle condensate, altfel decât le descoperă de pe Internet. Astfel vin și ascultă o oră considerațiile unui profesor despre ce a fost renașterea, ce a fost reforma, cum au început unele manifestări culturale la începuturile modernității.

Când ați vorbit despre renașterea italiană, dar și despre reforma în Germania ați făcut paralele și spre modernitatea României.

Întotdeauna fac acest lucru, iar când vorbesc despre modernitatea României vorbesc automat despre modernitatea Moldovei care a fost oarecum anterioară. Moldova a dat primele semne de modernitate culturală. Dau exemplul Iașilor care sunt nu numai o cetate a culturii, ci o cetate cu priorități culturale și artistice pe care ieșenii trebuie să le știe.

Sunteți printre puținii oameni de știință care declară, fără rezerve și fără teamă, că politicile europene nu sunt atât de benefice pentru România, pentru statele mici sau pentru țările marginele, periferice.

Am constatat acest lucru ca profesor în momentul în care am adoptat criteriile Bologna. Nici eu nu mi-am dat seama, atunci când le-am adoptat, ce proaste sunt. Curricula a trebuit redusă, eu însumi a trebuit să-mi reduc un curs de 4 ani la un curs de 2 ani. Aceasta în numele ideii că tineretul are nevoie de loisir, de cât mai puține ore de curs și cât mai multe ore de libertate. Nu, nu este adevărat. Tineretul are la îndemână internetul, dar are nevoie și de îndrumarea profesorilor. Este o tendință normală ca tinerii studenți să afle date rapid de pe Internet. Studenții mei de astăzi știu mai multe lucruri decât studenții mei de ieri sau de cât știam eu când eram student. Lipsește sinapsa, legatura între date. Aceasta o face profesorul la curs și-l pune pe student să gândească. Gândirea tânărului este un lucru care trebuie îndrumat de profesor. Nu aflarea de date seci. Eu detesc să le spun studenților mei că nu le cer nici nume, nici date. Sigur că dacă mi le dau trebuie să mi le dea precis, dar nu le cer acest lucru. Trebuie să raționeze asupra culturii, istoriei, comunicării; sunt domenii atât de frumoase și care dezvoltă gândirea. Ca să fii un om cultivat azi, trebuie să știi să interpretezi trecutul și să prevezi viitorul.

Mi-a rămas în cap o sintagmă pe care ați folosit-o în timpul prelegeriii. România, din perspectiva sociologiei religiilor, este săracă…

Din punct de vedere al sociologiei religiilor, România Ortodoxă va fi întotdeauna mai puțin bogată decât spațiile învecinate, catolice sau protestante. Va fi mai bogată decât spațiile musulmane. Asta este legea lui Max Weber, o lege aproape de fier. Formula pe care o folosesc eu este că în viitor vom fi probabil cei mai bogați dintre săraci.

În ce context România și cultura acestei țări vor supraviețui în cadrul politicii de globalizare a Uniune Europene?

Să știți că tot mai mult identitățile naționale își câștigă drept de cetate. Cred că în momentul de față, noi fiind la marginea UE, avem șansa să fim o poartă către Asia. Probabil că Asia este lumea viitorului, din China până în Turcia. Teza mea este că lumea Atlanticului, care a început în renaștere și a început cu descoperirile lui Columb, își trăiește ultimele ceasuri, mă refer la decenii sau un secol. Așa cum altădată lumea Mediteraneană i-a lăsat loc lumii Altlanticului, acum lumea Altlanticului îi lasă loc lumii Pacificului, care este lumea Siberiei, a Chinei, a Japoniei, a Indiei, a Turciei, vecina noastra imediată și cea cu care avem relații tradiționale. Cred că noi suntem o poartă spre această lume, care este și o lume bogată. Noi suntem niște europeni deschiși către Eurasia.

Răzvan Theodorescu este un istoric al culturii și istoric de artă român, profesor universitar, membru titular al Academiei Române, om politic și senator în legislatura 2000-2004. A fost și ministrul culturii. A publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate.

Autor: Paul GORBAN





 
 

 

Argintul de la Balcaniada de Informatică a ajuns la Iaşi

Un elev de la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Mosil” din Iaşi a obţinut argintul la Balcaniada de Informatică.  Pentru a ajunge la o astfel de performanţă, Denis Banu a renunţat la pasiunea vieţii s...
de Laura Romila
 

 
 

Sportiv junior invitat la Palatul Roznovanu

Fericitul sportiv ce a urcat prestigioasele trepte ale fostului palat, poartă numele de Dragomir Iordache, are frumoasa vârstă de 19 ani şi este noul vicecampion mondial de juniori la TIR în proba de puşcă 60 de focuri, ...
de
 

 
 

Interviu cu Anna Panovici: „tot ceea ce mi se întâmplă acum mi se pare un miracol.”

1. Cine este Anna Panovici. Cum s-ar defini ea însăşi?Anna Panovici este o visătoare. E dornică să cunoască tot ce mișcă în jurul său. Când deschide, ca pe o carte, o nouă persoană în viața sa, îi dăruiește u...
de
 

 

 

INTERVIU CU ADINA BRÂNCIULESCU DESPRE IE și COSTUMUL TRADIŢIONAL ROMÂNESC

Adina Brânciulescu este jurnalist independent care a scris pentru publicații săptămânale, reviste ilustrate pentru femei și de călătorii. În anul 2010 a renunțat la funcția ocupată în cadrul redacției revistei Bea...
de
 

 
 

Ce înseamnă să fii programator? Interviu cu Eduard Botezatu, unul dintre programatorii de frunte pe care îi are orașul Iași

Dorește întotdeauna să meargă mai departe, să învețe lucruri noi, să urce pe scara socială și profesională. Este interesat să dezvolte o carieră în afacerile din domeniul tehnologiei informației într-o funcție ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi