Avionul rusesc de tip Airbus A321 care s-a prăbuşit sâmbătă în Egipt s-a dezintegrat în aer, fragmente din epavă fiind împrăştiate pe o suprafaţă de 20 de kilometri pătraţi, a declarat duminică Viktor Sorocenko, directorul executiv al Comitetului interstatal pentru aviaţie, citat de agenţia TASS.
Avionul companiei aeriene ruse Kogalimavia, care avea la bord 217 pasageri şi şapte membri ai echipajului, s-a prăbuşit sâmbătă la scurt timp după decolarea din Sharm el-Sheikh, într-o zonă din Peninsula Sinai unde Egiptul se confruntă cu insurgenţa islamistă. Gruparea Stat Islamic în Egipt a afirmat pe Twitter că a doborât avionul, din cauza raidurilor ruse în Siria, însă informaţia nu a fost confirmată de Rusia, iar autorităţile egiptene susţin că niciun indiciu nu duce la concluzia că aeronava a fost doborâtă.
Sursa Mediafax