Eveniment

iunie 9, 2017
 

Lansare PHENIX #7

Mai multe articole de »
Postat de:

Lansarea celui de-al șaptelea număr al revistei româno-franceze PHENIX va avea loc în data de 10 iunie 2017, în curtea Colegiului Național „Mihai Eminescu”, la ora 10:00.  Inițiativa aparține unui grup de elevi coordonat de profesorul de limba franceză, Liliana Rusu.
Revista „Phénix“ nu este doar o revistă care dezbate problemele școlare, ci este o revistă care, prin intermediul articolelor și imaginilor sugestive, te aduce mai aproape de limba franceză și de tot ceea ce ea presupune.

„Pentru mine, această publicație reprezintă atât o modalitate distractivă de a-mi îmbunătăți nivelul pe care-l am la franceză, cât și un mijloc prin care mă descopăr și, respectiv, îi descopăr pe cei cu care lucrez“, a declarat Patricia Ştefana Însurăţelul, redactor „PHENIX“

Articole despre dans, muzică și incredibilele sale efecte asupra omului, umbrele Afganistanului, era Trump și noua politică a Americii, filosofia wabi-sabi a unei Japonii renăscute din dezastru sunt numai câteva dintre cele care speră organizatorii să ofere prilejul unei lecturi reale, pasionante, arhivare de răspunsuri pentru întrebări poate nerostite încă, alături de un atelier de jurnalism. În această revistă puteţi găsi o varietate de articole pe diferite domenii de interes, așa că sunteţi așteptaţi cu mare drag să o citiţi, dar și să spuneţi impresia. (Diana Mihai)





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 
 

„Târgul Meşterilor Populari”, la Grădina Botanică din Galaţi 

Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi organizează, timp de trei zile  „Târgul Meşterilor Populari”, ediţia a XVIII-a, proiect derulat în cadrul Programului „Pământ şi Suflet”. Creatori populari din toa...
de Laura Romila
 

 

 

ÎNTR-O COMUNĂ DIN VÂLCEA, PERSONAJELE DIN BASME SUNT SCULPTATE CU AJUTORUL DRUJBEI

Un colț de poveste prinde contur la marginea unei păduri din Vâlcea… Acolo, sculptori pricepuți mânuiesc drujbele cu atenție pentru a da…viață unor personaje precum Harap Alb ori Setilă. Operele realizate c...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi