Educatie

octombrie 7, 2015
 

Ziua Internaţională a Educaţiei, marcată la Iaşi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

La Iaşi, Ziua Internaţională a Educaţiei a fost marcată printr-o multitudine de activităţi. Unii elevi s-au bucurat de mai puţine cursuri sau chiar de o zi fără şcoală, în timp ce alţii au celebrat ziua prin diferite evenimente sau activităţi caritabile.

În fiecare an, pe data de 5 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Educaţiei. În timp ce unele unităţi de învăţământ din Iaşi au ales să nu susţină cursurile în această zi, în alte şcoli, elevii şi profesorii s-au dedicat unor activităţi mai neconvenţionale, ieşite din tipar.

La Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi, un grup de 24 de elevi au celebrat Ziua Internaţională a Educaţiei prin dezbateri în cadrul unui proiect intitulat „Solidari cu cei de lângă noi – 112 pentru Ucraina”. Întreaga activitate din cadrul proiectului a fost coordonată de profesoarele Ana Maria Lipan şi Daniela Andreescu.

Printre obiectivele proiectului se numără promovarea drepturilor omului şi respectarea acestora, precum şi demnitatea umană, libertatea, egalitatea, statul de drept şi democraţia, ca valori intrinseci ale Uniunii Europene, pe plan intern şi extern. Activităţile derulate de elevii de la Liceul de Informatică au fost dresate în cadrul concursului pentru liceeni Euroscola, lansat de Uniunea Europeană, pe tema solidarităţii. În cadrul proiectului, liceenii au desfăşurat un turneu de tenis, un tur de ciclism, diferite concursuri şi spectacole, în urma cărora au strâns sume de bani în scopuri caritabile.

Pe de altă parte, la Colegiul Naţional din Iaşi, şcolarii au urmat cursurile ca în orice altă zi. Mai mult decât atât, pe lângă orele de clasă, elevii Colegiului Naţional au participat la diferite activităţi organizate de conducerea unităţii de învăţământ în spiritul Zilei Internaţionale a Educaţiei.

În 1994, UNESCO a proclamat data de 5 octombrie drept Ziua Internaţională a Educaţiei pentru a comemora semnarea, în anul 1966, a documentului „Recomandare privind statutul cadrelor didactice”. Semnarea documentului de către UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii a fost făcută la Paris, în cadrul Conferinţei interguvernamentale cu privire la statutul profesorilor.

Reporter Carmen STANCIU





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi