Educatie

octombrie 9, 2015
 

Tichete Sociale, pentru grădiniţă

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Miercuri, Plenul Camerei Deputaţilor a votat în unanimitate proiectul legislativ de stimulare a învăţământului preşcolar.

Proiectul „Fiecare Copil în Grădiniță”, iniţiat în 2010 de Asociaţia OvidiuRo,  permite acordarea Tichetelor Sociale, condiționată de prezența zilnică a copiilor la grădiniță, cu sprijinul autorităților locale din cele 43 de comunități și unsprezece județe în care proiectul a fost implementat. Această iniţiativă a societăţii civile, şi-a dovedit eficienţa şi a devenit iniţiativă legislativă. Prin acest proiect de lege, iniţiativa a fost inclusă în categoria de interes naţional.

Astfel, 111.000 de copii cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, proveniţi din familii defavorizate, vor primi Tichete Sociale cu o valoare de minimum 50 de lei.  În acest mod, este încurajată educaţia timpurie a copiilor, dezvoltarea lor şi deprinderea bazelor sociabilităţii viitoare. Mai mult, proiectul a fost transformat într-un program naţional, iar administraţiile locale vor aplica acest proiect finanţat de la bugetul de stat, prin cote defalcate din TVA.

Deputatul Cristina Nichita a susţinut acest proiect al Asociaţiei OvidiuRo care, de ani de zile, oferă o şansă la educaţie unui număr mare de copii, cu susţinere din bugetul propriu şi cu sprijinul administraţiilor locale.

Cornel Simighian





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi