Anul universitar 2013 – 2014 va începe la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” de luni, 16 septembrie, deschiderea oficială fiind organizată în Aula Magna „Haralamb Vasiliu”, începând cu ora 11.00.
La eveniment vor participa Rectorul, Preşedintele Senatului, Prorectorii, membrii Senatului Universităţii, oficialităţi locale, alături de cadre didactice şi studenţi. Cele mai mari emoţii le vor avea bobocii care au reuşit să ocupe, în urma concursului de admitere, un loc la USAMV Iaşi. Anul acesta, instituţia a avut o admitere de succes, locurile la buget fiind ocupate încă din prima sesiune, cea din iulie, iar cele cu taxă în sesiunea din toamnă. În acest an universitar, la USAMV Iaşi învaţă aproape 5.000 de studenţi, din care peste 850 sunt boboci.
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi urmăreşte, cu prioritate, alocarea de sume importante pentru dotarea cu tehnologie şi echipamente a laboratoarelor şi bazelor de practică, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de studiu şi cercetare. Studenţii Universităţii beneficiază de cursuri susţinute de un corp profesoral de elită, de condiţii de cazare şi masă moderne.