Educatie

aprilie 29, 2013
 

Societatea „National Geographic” sărbătorește 125 de ani!

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

În anul 1888, un număr de 33 de gentilomi din Washington, majoritatea lor fiind cercetători și exploratori, s-au adunat într-o seară cețoasă la Clubul Cosmos (peste drum, în diagonală față de Casa Albă) cu scopul înființării unei Societăți care să „crească și să popularizeze cunoștințele geografice”. În luna octombrie a apărut prima ediție a revistei „National Geographic” – o broșură subțire cu o copertă austeră de culoarea teracotei – distribuită celor aproape 200 de membri care făceau parte din Societate. Din 1896, revista și-a început apariția lunară și, de asemenea, a început să fie comercializată la chioșcuri la un preț de 25 de cenți.

Cu toate acestea, nu era cumpărată decât de foarte puțină lume. Cel care a inventat telefonul, Alexander Graham Bell, acceptase, cam împotriva voinței lui, ca la moartea socrului său Gardiner Greene Hubbard, să îi urmeze acestuia ca președinte al Societății. Din nefericire, după doar un an, revista era în pragul falimentului. Bell le-a propus membrilor conducerii Societății un plan simplu: să angajeze un tânăr promițător care să insufle viață revistei și care urma să fie plătit din banii lui; să se renunțe la campania greșită de a crește tirajul revistei prin comercializarea sa la chioșcuri. În viziunea lui Bell, revista trebuia să ajungă la membrii Societății, oameni care credeau în Societate și care vor să contribuie la dezvoltarea ei. Bell a avut dificultăți în a-i convinge pe distinșii săi colegi să îl accepte pe Gilber Grosvenor, un profesor tânăr de 23 de ani de la Eaglewoord Academy for Boys, New Jersey.

Acesta a fost angajat, de probă, drept redactor adjunct, plătit cu suma de 100 de dolari în fiecare lună și fiind primul care a înțeles avantejele doctrinei Bell. A început imediat să scrie scrisori. La început, le-a solicitat membrilor Societății să le recomande prietenilor să devină membri. Ulterior, le-a scris fiecăruia, pe hârtie scumpă (în opinia sa, oamenii nu băgau în seamă chestiile ieftine”), câte o scrisoare personalizată prin care îi invita să devină membri ai Societății.

În concepția acestuia, oamenii erau atrași nu atât de abonament, cât de ideea de a deveni membrii unei societăți al cărei scop era „creșterea și popularizarea cunoștințelor geografice”. Calitatea de membru stabilea o legătură cu alți oameni educați care doreau să afle mai multe despre lumea în care trăiau. Campania a avut un succes care l-a entuziasmat pe Bell. A încercat ulterior să își aplice ideile îndrăznețe într-o revistă despre „lume și tot ce e în ea”, izbindu-se inițial de opoziția fermă a conducerii conservatoare a Societății care nu dorea să își piardă jucăria, preferând articolele savante.

Cu toate acestea, Bell l-a numit pe Grosvenor redactor-șef și i-a dat întreaga putere de decizie. În timp, cele șapte principii de jurnalism ale lui Grosvenor au definit specificul stilului NG (cu punctele sale forte și slabe):

  1. Acuratețe absolută;
  2. Abundenţă de ilustraţii artistice şi instructive;
  3. Tot ce e tipărit în revistă trebuie să aibă valoare perenă;
  4. Persoanele sau notele triviale – de evitat;
  5. Nimic partizan sau controversat;
  6. Tipărim numai lucruri care pun într-o lumină bună oameni sau ţări; de evitat tot ce e neplăcut sau excesiv critic;
  7. Conţinutul fiecărui număr e gândit ca fiind peren.

Cele mai multe pariuri ale lui Grosvenor s-au dovedit câștigătoare și pentru următoarele peste șase decenii, acesta fiind motorul Societății. La moartea sa, National Geographic avea un tiraj de 5 milioane de exemplare în fiecare lună.

În luna mai 2003, își făcea apariția pe piața media din România ediția românească a revistei Național Geographic. La 10 ani de la intrarea pe piața românească, echipa revistei National Geographic România a pregătit un program special pentru sărbătorirea acestui eveniment marcant.

Astfel, programul se va desfășura în modul următor:

BIBLIOTECA NAŢIONALĂ

 

24 aprilie -12 mai

Expoziţia National Geographic România.

După 10 ani, vă arătăm ce am făcut. Fotografii din ediţia românească. Proiecţii video.

Expoziţia se poate vizita în aripa Dâmboviţa, în orele de funcţionare a Bibliotecii (10.00-18.00). Accesul este gratuit.

 

7 mai

Seară pentru Natură

16.00-18.00 Lecţii despre conservare, oferite copiilor de 10-14 ani de ambasadorii Regatului Sălbatic (The European Nature Trust). Nu se mai fac înscrieri.

18.00-19.00 Proiecţie „Refugiaţi pe ARCA“, despre fauna periclitată din România.

Vorbitori: Magor Csibi, WWF; Helmut Ignat, fotograf

Ceai, discuţii

 

8 mai

Seară de gală – LA MULŢI ANI NG! (19.00)

Eveniment închis, accesul pe bază de invitaţii

 

9 mai

Seară de Istorie (17.30-20.00)

Captivanta poveste a recuperării tezaurelor dacice, prezentată de dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, directorul Muzeului Naţional de Istorie.

Vizionarea filmului Decoding Dacia, produs de Kogainon Films (SUA) cu concursul National Geographic România.

Ceai, discuţii.

 

10 mai

Seară de Ştiinţă

17.00-19.00 NG vă oferă „un cocktail de informaţii de ultimă oră din domeniul ştiinţei“.

Aflaţi ce răspunsuri poate oferi cercetarea direct de la cercetători români din domeniile cele mai revoluţionare ale momentului. Vorbitori: Prof. Laurenţiu Popescu, expert în patologie celulară, Institutul Naţional Victor Babeş; Radu Popa, astrobiolog, Caltech (legătură video); Mihai Petrovici, fizician, programul ALICE, CERN; Mihai Netea, genetician, Centrul de Medicină Universitară St. Radboud, Olanda; Bogdan Onac, speolog, Universitatea din Miami.

Cocktail, întrebări, discuţii.

MALL AFI COTROCENI (10, 11, 12 mai)

Proiecţie augumented reality

Vizitatorii de la Mall AFI Cotroceni vor putea să se privească înconjuraţi sau în interacţiune directă cu animale fioroase, animale dispărute, animale rare şi animale simpatice, proiectate printr-un sistem 3D. Copiii pot trăi aievea printre sălbăticiuni – o experienţă de neuitat oferită de National Geographic România şi UPC. Imortalizaţi momentul cu o cameră foto sau video.

 

Sursa: www.natgeo.ro

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi