Educatie

februarie 12, 2014
 

Și Iașul are o „Clasă inteligentă”

Mai multe articole de »
Postat de:

Și Iașul se poate lăuda acum că are o „Clasă inteligentă”. Aceasta a fost înființată la Colegiul „Costache Negruzzi”, în urma unui concurs național pe care elevii instituției l-au câștigat recent. Câțiva elevi pasionați de informatică, coordonați de profesori, au realizat un scurtmetraj prin care au argumentat necesitatea abordării tehnologiei moderne în actualul sistem de educație. Potrivit conducerii liceului prin utilajele moderne de învățare cadrele didactice vor putea face orele mult mai atractive, și mult mai interactive pentru tineri: ”Suntem siguri că aceste materiale suport vor contribui la sporirea atractivității învățării, vor contribui la sporirea calității actului didactic, iar la aceste ghetgeturi vor avea acces toți copiii și toți profesorii care vor fi interesați să utilizeze această tehnică”, a precizat directorul Colegiului ”Costache Negruzzi”, Elvira Rotundu.

Deși le-au trebuit doar două zile să realizeze scurtmetrajul, elevii Colegiului ”Costache Negruzzi” au reușit să convingă nu doar juriul format din cadre didactice de la Inspectoratele județene din Țară și de la Ministerul Educației Naționale, ci și pe reprezentanții unei importante firme de IT, care a finanțat, în mare parte aparatura ”clasei inteligente”: ”Elevii trebuiau să-și construiască un film în care să povestească și să argumenteze de ce merita clasa lor să fie de tip SMART. Au realizat acest film și ne-au convins, dar ei nu trebuiau să ne convingă doar pe noi ci și pe alți din juriu. A fost un vot cât se poate de deschis, chiar dacă am avut și noi o contribuție alături de partenerii din cadrul Ministerului Educației Naționale și Inspectoratele Școlare Județene”, a precizat marketing managerul Samsung, Mihaela Stăniloiou.

”Clasa inteligentă” a fost dotată cu 31 de tablete, o tablă electronică inteligentă Eboard, un Smart TV și două laptopuri. Cu toate acestea, profesorii consideră că în momentul de față tabla de clasă nu trebuie să fie înlocuită total cu ghetgeturile inteligente, chiar dacă acestea sunt mult mai atractive: ”Suntem la o intersecţie spectaculoasă, pe de o parte, o şcoală cu tradiţie, pe de altă parte, compania Samsung, din domeniul economic. Filmule­ţul este interesant, o căutare între lumea virtuală şi cea tradiţională. E bine să transformăm tableta dintr-un su­port pentru jocuri într-unul educativ. Clasica tablă rămâne amintire, lumea tabletei însă este seducătoare. Tabla de clasă nu va rămâne o piesă de muzeu, o amintire, ea va continua să fie în clase, dar în același timp tabletele și laptopurile pot fi și ele folosite în scopul procesului de învățare, ca suport. Altfel spus, tabla de clasă trebuie înrudită cu virtuțile tabletelor și ghetgeturilor inteligente”, a menționat șefa Inspectoratului Școlar Județean Iași, Camelia Gavrilă.

Clasa Smart inaugurată la Colegiul „Costache Negruzzi“ este a treia din ţară de acest fel, prima inaugurată fiind la Bucureşti, iar a doua la Timişoara, cu o investiţie totală de 100.000 de euro. Investiţia de la ”Negruzzi” este de 33.000 de euro, bani în care este inclus şi manualul digital.





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi