Educatie

martie 18, 2015
 

Scrisoarea adresată de Universitatea „Apollonia” Președintelui ARACIS

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

Prof. univ. dr. Petrescu Iordan

Președinte ARACIS

Stimate Domnule Președinte,

 

Ne adresăm dumneavoastră în numele comunității academice a Universității ,,Apollonia” din Iași, rugându-vă să tratați cu suficientă atenție memoriul înaintat dumneavoastră cu privire la propunerea de acordare a calificativelor, așa cum au rezultat ele din analiza Consiliului ARACIS. Subliniam în acel memoriu faptul că mențiunile realizate la majoritatea punctelor nu reflectă realitatea și rugam ca materialul înaintat de către comisie să fie reanalizat cu mai multă obiectivitate.

La cele de mai sus ne-ați răspuns prin adresa nr. 1269/27.02.2015 prin care ne arătați faptul că rezultatele pot fi contestate numai după publicarea pe site-ul Agenției (la data de 27.03.2015). Tocmai din motivul acesta, Domnule Președinte, v-am trimis memoriul amintit pentru ca, printr-o analiză echilibrată și atentă, Consiliul ARACIS să poată modifica calificativele în sensul corectării unei nedreptăți pe cale să se înfăptuiască.

Solicităm în mod expres acordarea calificativului ,,Încredere” atât instituțional, cât și pentru programul de studiu Medicină Dentară, programul de studiu Comunicare și Relații Publice și programul de studiu Jurnalism. Menținerea calificativelor propuse ar constitui o mare nedreptate pentru instituție, motiv pentru care suntem gata să luptăm pe mijloace legale pentru a arăta eroarea în care se află Consiliul ARACIS, prin nerespectarea adevărului, prin practici de intimidare, prin grabă și superficialitate, prin standarde depășite, prin neconsultarea anexelor transmise, în multe cazuri într-o atmosferă de teroare, prin recomandări contradictorii, prin formulări prea dure, jignitoare și discreționare și, de ce nu, prin incompetență.

Nu sunt acestea, Domnule Președinte, suficiente motive pentru a reanaliza un raport? Care instituție din țară, din Europa sau de pe Mapamond nu primește contestații în ceea ce privește fondul problemelor analizate, ci doar pe vicii de procedură sau nerespectarea normelor de etică? Ce poate fi mai lipsit de etică decât să declari ,,o activitate de cercetare submediocră”, ,,o dotare insuficientă”, ,,un buget care nu reflectă realitatea”, când realitatea este alta, dar raportorii au preferat formulări dure?

Stimate Domnule Președinte, sunteți un om de învățământ, iar aducerea dumneavoastră la președinția ARACIS a fost pentru noi toți o speranță în sensul că ARACIS își va schimba metodologia, standardele și va deveni o instituție care să protejeze învățământul și să-l îndrume pe calea progresului așteptat de toți.

Înțelegem faptul că dorința dumneavoastră de schimbare este colmatată de structuri învechite, îmbătrânite, care au dat ARACIS-ului stigmatul propriilor lor defecte.

Stimate Domnule Președinte, vă invităm și vă așteptăm personal în vizită, să vă convingeți de neadevărurile cuprinse în raport.

Chiar dacă Universitatea ,,Apollonia” din Iași va fi sancționată, pe nedrept, pentru această atitudine plină de franchețe, avem încrederea că până la urmă mesajul va fi ascultat de dumneavoastră în primul rând, dar și de alții îndreptățiți să o facă, iar în ARACIS se va schimba ceva.

Retrimitem alăturat răspunsul Universității la scrisoarea dumneavoastră, precum și memoriul de contestare a propunerii de acordare a calificativelor, cu speranța că nu vor rămâne neconsultate și nici nu vor fi examinate în grabă, așa cum s-a întâmplat deseori cu anexele la raportul de vizită.

În numele Comunității Academice a Universității ,,Apollonia” din Iași:

 

Președintele Universității „Apollonia” din Iași                   Rectorul Universității „Apollonia” din Iași

Prof.univ.dr. Vasile Burlui                                                  Prof.univ.dr. Carmen Stadoleanu

 

Decanul Facultății de Medicină Dentară                          Decanul Facultății de Științe ale Comunicării

Conf.univ.dr. Elena Folescu                                             Conf.univ.dr. Dan Gabriel Sîmbotin





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi