Educatie

iulie 7, 2015
 

Proiecte Erasmus la Iaşi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Şcolile şi colegiile din Iaşi au reuşit o performanţă remarcabilă. Astfel, Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale a selectat recent 14 proiecte de mobilitate Erasmus plus elaborate de instituţii de învăţământ preuniversitar din Iaşi.  Proiectele, care vor absoarbe 707.906 euro vor fi finanţate din bugetul Uniunii Europene, iar de acestea vor beneficia 384 persoane, elevi şi cadre didactice.

Valoric, cea mai importantă finanţare este de 92.365 euro pentru proiectul „Building a bridge for a successful career”, care se va derula la Colegiul Tehnic „Ion Holban”, implicând direct 43 de elevi şi 6 profesori.

Un alt proiect de mobilitate important ca valoare a finanţării este „Dezvoltarea competenţelor de webdesign pentru afacerile mici şi mijlocii”, proiect structurat de  Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”. Valoarea proiectului este de  aproximativ 85.000 de euro, iar de efectele acestuia vor beneficia 32 elevi şi 4 cadre didactice.

Colegiul Naţional „Mihail Sadoveanu” din Paşcani a promovat proiectul „Experienţa profesională europeană în Webdesign&IT Networking”, cu o valoarea de 76.592 euro, de care vor beneficia 30 de elevi şi 4 profesori.

 

Reporter: Cornel Simighian





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi