Educatie

octombrie 14, 2013
 

Programe de formare în străinătate pentru inspectorii școlari ieșeni

Inspectorii şcolari ai Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași şi mentorii incluși în „Corpul profesorilor mentori” se pot înscrie în cadrul proiectului Leonardo da Vinci. Conținutul programului de formare va fi centrat pe identificarea de către participanți a metodologiilor și strategiilor inovative de mentorat și coaching pentru prevenirea renunțării la cariera didactică a profesorilor debutanți. Proiectul este finanțat integral din bugetul Comisiei Europene.

În cadrul acestui program se pot înscrie aproximativ 30 de persoane, iar mentorii incluși în „Corpul profesorilor mentori” trebuie să fie certificați de inspectorul de specialitate. Participanții vor fi distribuiți în trei fluxuri, la fiecare flux putând participa aproximativ zece persoane. Selecția la fluxuri se va face în funcție de competențele lingvistice deținute la limba engleză sau franceză, precum și de interesul pentru maniera de abordare a tematicii în sistemul de educație francez, turc sau portughez.

Persoanele interesate să participe la acest program trebuie să se înscrie completând formularul online și trebuie să își depună dosarul de candidatură la Registratura ISJ până pe 25 octombrie, ora 16.00. Dosarul va trebui să conțină o copie după cartea de identitate, o declarație pe propria răspundere precum că nu a participat în proiect sau prezentarea proiectului dacă a mai participat la o ediție anterioară. Dosarul trebuie să mai conțină o scrisoare de intenție, o copie după diploma de studii şi documentele justificative pentru punctajele din fișa de evaluare, pașaport lingvistic Europass și o listă de opțiuni pentru fluxuri în ordinea preferințelor. Pentru participanții care au mai participat în proiecte de tip Ldv – VETPRO admiterea în mobilitate se va face numai dacă Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) aprobă justificarea.

Punctajul final va reprezenta suma punctajelor obţinute pentru CV, la probele scrise și la interviu. Proba scrisă va fi susținută marţi, 5 noiembrie, de la ora 11.30, testul având tema „Mentoring și coaching – roluri și delimitări conceptuale”. De la ora 12.30, participanții vor susține un test scris și un interviu în limba engleză sau franceză, în funcție de alegere. Rezultatele vor fi afișate joi, 7 noiembrie, la ora 14.00, pe site-ul şi la avizierul ISJ Iaşi, iar contestaţiile se vor depune vineri, 8 noiembrie, până la ora 12.00, la Registratura ISJ. Bibliografia este pusă la dispoziție pe site-ul Inspectoratului Județean din Iași.

Programul se va desfășura în perioada martie-mai 2014, în funcție de fluxul ales. Primul flux se va desfășura în perioada 30 martie-12 aprilie, în Franța la Académie de Nancy-Metz, cel de-al doilea flux se va desfășura în perioada 27 aprilie-10 mai, în Ankara (Turcia) la Directoratul regional pentru educație,  iar ultimul flux va avea loc în perioada 5-18 mai, în Portugalia la Casa de Educacao și la Facultatea de Psihologie, ambele din Lisabona.

Comunicarea pe parcursul stagiului se va realiza în limba engleză sau franceză. Inspectorii școlari și mentorii vor susține înainte de stagiu un curs de pregătire lingvistică timp de 30 de ore, pentru îmbunătăţirea competenţelor lingvistice. Participanţii selectaţi vor avea minumum nivelul A2 al competenţelor lingvistice de limbă engleză sau franceză, iar pregătirea va viza aprofundarea cunoştinţelor deja existente cu accent pe limbajul de specialitate (educaţie) şi va consta în rezolvarea de exerciţii, teste scrise și orale, conversaţii dirijate, dialoguri. În urma acestor ore, nivelul competenţelor lingvistice al participanţilor va trece la un nivel superior. Participanții vor avea și o pregătire culturală și pedagogică.

Pe parcursul stagiului, inspectorii școlari și mentorii aleși vor participa la ateliere, prezentări, dezbateri, semnarii, analize cu profesioniți în domeniul de la institușiile de primire, vor elabora jurnalul zilnic de stagiu și vor intra în contact cu elemente de cultură și civilizație locală.

După încheierea acestui program de formare, inspectorii școlari și mentorii vor trebui să completeze rapoartele individuale Mobility Tool, vor elabora materialele de diseminare ale proiectului și vor prezenta contribuțiile proprii pentru realizarea „Ghidului profesorului debutant” și a „Manualului mentorului”,  ce vor fi publicate cu ISBN prin Casa Corpului Didactic din Iași, precum și pentru crearea unei platforme de lucru Moodle cu acces gratuit.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi