Educatie

iulie 7, 2014
 

OUG nr.49/2014 între plus și minus

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Am hotărât să inițiem o dezbatere națională vizavi de OUG nr.49/2014, atât de controversată, dar, după toate aparențele, atât de utilă domeniului. Guvernul Ponta a adoptat în urmă cu o săptămână o Ordonanță de Urgență care aduce 97 de modificări la Legea Educației Naționale.

Luni, 30 iunie, „Ordonanța de urgență nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative” a fost publicată în Monitorul Oficial.  Să nu uităm că nu stăm prea bine la capitolul învățământ. Aveam peste 300.000 de absolvenți de liceu din anii trecuți care n-au reușit să ia BAC-ul, număr care se pare că va crește după sesiunea din iulie din acest an la aproape 400.000. O cifră înspăimântătoare de copii care, până acum, nu aveau nici un viitor. Soluțiile găsite de domnii Mihnea COSTOIU, Ministru delegat pentru Învățământ Superior și Remus PRICOPIE, Ministrul Educației Naționale, par a rezolva în primul rând această problemă socială.

O soluție benefică o constituie și fondurile necesare meditațiilor gratuite oferite instituțiilor de învățământ superior. Pregătirea elevilor fără Bac se va face la facultate. Sunt create colegii universitare, nonacademice, care includ toți acești copii cu sau fără Bac. După un an orice tehnician, asistent medical, maistru agricol, capătă o diplomă, iar în eventualitatea că obține și Bac-ul își poate continua studiile aici. Să nu uităm că America are astfel de colegii de ani de zile. Colegiile au credite transferabile, plus că prin noua OUG este permisă încă o nouă sesiune de Bac, probabil în februarie–martie 2015. Se asigură în acest mod continuitatea tuturor sistemelor de învățământ. Sigur, la orizont au apărut și cârcotașii, care acuză, fără nici un temei, că astfel guvernul a modificat Legea Educației pe gustul unor așa-zise grupuri de interese. Indivizii se fac a nu observa creșterea autonomiei universitare și lărgirea orizontului instituțiilor de învățământ superior. Se admite și rămânerea la posturi a profesorilor excepționali care au peste 70 de ani. Totul ni se pare a fi o măsură extrem de umană. Sigur, așteptăm de la fiecare dintre dvs. o opinie pertinentă legată de această situație.

Consiliul Național al Rectorilor din România: Consiliul Național al Rectorilor din România, în calitate de reprezentant al mediului universitar și partener de dialog al Ministerului Educației Naționale, apreciază pozitiv aspectele incluse în OUG nr.49/2014 de modificare a Legii 1/2011, în mod deosebit cu privire la facilitarea posibilităților de dezvoltare a activității universităților românești, de întărire a autonomiei universitare, de flexibilizare a deciziilor, precum și de consolidare a statutului instituțional al universităților românești. Dorim în acest context, cu titlu de exemplu, să apreciem prevederea conform căreia cifra de școlarizare a universităților poate fi mărită pentru studenții străini, într-o limită bine definită.

Măsura oferă deschidere universităților românești și poate reprezenta un fundament solid pentru dezvoltarea dimensiunii internaționale a sistemului universitar românesc. Definirea clară a mobilităților academice interne și internaționale, ca fiind un drept al studenților și doctoranzilor, instituționalizarea funcțională a centrelor de orientare și consiliere în carieră, precum și alte prevederi ale OUG 49/2014, constituie soluționarea unor probleme cu care se confruntă de o bună perioadă de timp universitățile românești, venind astfel în întâmpinarea nevoilor studenților.

Departe de a fi o raritate în peisajul academic internațional, organizarea de doctorate în regim de frecvență redusă, reprezintă o racordare a sistemului educațional românesc la practicile internaționale și asigură egalitatea de șanse în ceea ce privește accesul specialiștilor la pregătirea profesională de înaltă ținută științifică conferită de studiile doctorale, în foarte multe dintre cazuri în strânsă conexiune cu o carieră profesională de succes. Prin urmare, suntem convinși că pregătirea doctorală poate fi realizată atât cu frecvență, cât și în condițiile unui sistem de frecvență redusă, dacă acesta este organizat și tratat într-o manieră riguroasă și serioasă, calitatea unei teze de doctorat fiind evaluată prin proceduri specifice, care rămân neschimbate, competențele dobândite de absolventul de studii doctorale fiind cele care trebuie evaluate în vederea acordării titlului, și nu forma de învățământ. Fără a genera reducerea standardelor de calitate și de performanță în sistemul universitar, considerăm că modificările aduse LEN reprezintă o abordare modernă, capabilă să permită o dezvoltare graduală a sistemului de educație, generând o flexibilitate așteptată și necesară în vederea susținerii autonomiei universitare și oferind instrumente adecvate în vederea îndeplinirii misiunii asumate de către universitățile românești.

Luând în considerare aspectele menționate, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la o serie de critici neîntemeiate aduse prevederilor OUG nr. 49/2014, aspecte care pot afecta grav prestigiul internațional al învățământului superior românesc, cu posibile repercursiuni asupra recunoașterii diplomelor. Regretăm în egală măsură existența acelor mesaje critice care trădează intenții politicianiste, demonstrând din păcate o lipsă de interes și de preocupare pentru situația învățământului universitar, prin necunoașterea sau prin ignorarea problemelor reale cu care se confruntă învățământul superior. În acest context, apreciem colaborarea Ministrului Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică cu reprezentanții universităților românești în procesul de elaborare al OUG, precum și în general, în ceea ce privește deciziile MEN în domeniul învățământului superior. Considerăm că modificările aduse Legii Educației Naționale se constituie într-un pas important către crearea unui sistem educațional previzibil, transparent, dar mai ales echitabil, care să recompenseze performanța și creativitatea.
Președinte, Prof. univ. dr. Cîmpeanu Sorin Mihai,
Rector, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București; Vicepreședinți – Prof. univ. dr. Abrudan Ioan Vasile, Rector, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Prof. univ. dr. Bondrea Ioan, Rector, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Prof. univ. dr. Darie George, Rector, Universitatea Politehnică din București, Prof. univ. dr. Dediu – Sandu Dan, Rector, Universitatea Națională de Muzică din București, Prof. univ. dr. Dumitrescu Corina Adriana, Rector, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București, Prof. univ. dr. Năstase Pavel, Rector, Academia de Studii Economice din București, Prof. univ. dr. Folcuț Ovidiu, Rector, Universitatea Româno-Americană din București, Prof. univ. dr. Giurma Ion, Rector, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Prof. univ. dr. Pîrtea Marilen Gabriel, Rector, Universitatea de Vest din Timișoara, Prof. univ. dr. Pop Ioan Aurel, Rector, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, Prof. univ. dr. Sinescu Ionel, Rector, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Secretar General-Prof. univ. dr. Breaz Valer Daniel, Rector, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Cornelia CORBEANU: Sunt de acord și cu cele 16 ore, așa a fost stabilit de psihologi, care știu cât contează. Plus că la solicitarea cadrului didactic se acordă reducerea normei cu 2 ore, aspect care nu are treabă cu bugetul.

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți-Învățământ Preuniversitar, președinte Mihaela Guna: La ce folosește a treia sesiune de BAC, proaspăt introdusă de Guvern? Noi încă nu ne-am obișnuit că la Bacalaureat mai sunt și copii care pică. Chiar dacă această sesiune vine în sprijinul copiilor și le mai dă o șansă, prea multe șanse le dăm unor copii care nu vor să facă nimic pentru viitorul lor. Cred că ar trebui să ne trezim mai repede la realitate și să nu așteptăm multiple șanse ca să înțelegem că acela este rolul nostru: al cadrului didactic, al elevului și al părintelui. Ne-am bucura să existe fonduri ca Ministerul Educației să finanțeze o pregătire a elevilor, este o măsură luată în avantajul copiilor, dar aș vrea să fie și percepută altfel: ar trebui să recurgem cât mai puțin la această variantă de pregătire suplimentară, astfel încât să nu mai fie nevoie de o sesiune suplimentară de BAC. Tragem un semnal de alarmă că sunt bani consumați care ar trebui dirijați în altă parte, către cei care încă învață în școală. E un semnal adresat părinților, copiilor și profesorilor că ar trebuie să recurgem cât mai puțin la această a treia sesiune de Bacalaureat. Sesiunea suplimentară ar urma să fie organizată în primăvară.Asta opentru că putem aminti la cauze despre timp prea puțin pentru un copil să reia toată materia și să recupere din vară până în toamnă, deși un copil care nu este apropiat de școală greu poate să mai recupereze. Se mai dă o perioadă de pregătire, practic, nu foarte lungă, să se poată pregăti și să reușească să treacă. Este în sprijinul lui, totuși. Eu îmi doresc să ajungem cât mai puțin la această sesiune. Problema este că foarte mulți angajatori nu angajează decât cu diplomă de Bacalaureat și atunci este o încercare.
În ceea ce privește pregătirea în universități, pe banii statului, a absolvenților de liceu care au picat Bacalaureatul sau care nici nu au fost la examen, susțin că este vorba despre școli postliceale care nu cred că au ca obiectiv doar bacalaureatul. Sistemul universitar este un pic favorizat financiar, pentru că, pe lângă bugetul de la stat, mai au și alte susțineri, proiecte, față de preuniversitar. Dar este mai puțin important unde faci pregătirea. Aici trebuie să ne gândim și la pregătirea profesorilor. Nu știm dacă profesorii din preuniversitar îndeplinesc toate condițiile pentru a preda la un nivel ceva mai superior. Pe de altă parte, aș vrea să mai precizez că un elev nu ar trebui să participe la ședințe când Consiliul de Administrație își asumă niște lucrări, și oricum dreptul de vot începe de la 18 ani, ori noi avem copiii de la grădiniță până la liceu. Chiar astăzi a fost o videoconferință la Ministerul Educației la care am avut o dezbatere împreună cu Consiliul Național al Elevilor pe această temă și noi le-am propus să încercăm ca părinții să aibă întâlniri lunare cu reprezentanții elevilor din școală pentru a prelua observațiile lor și a le prezenta în Consiliul de Administrație.

Academician Constantin Gh. MARINESCU: Felicit mai ales pe domnul Mihnea COSTOIU, care se dovedește nu numai un om politic de clasă, ci și un manager cu viziune.

Federația Națională Sindicală ”Alma Mater”: OUG 49/2014 – un pas spre normalitate. Considerăm că adoptarea OUG nr. 49/2014, privind modificările și completările la Legea Educației nr. 1/2011, lege asumată prin răspundere guvernamentală de Guvernul Boc, după mimarea dialogului social, este un pas înainte în construirea unei societăți democratice, nicidecum „o sindicalizare a învățământului”. Legea educației naționale (Legea 1/2011), ca produs al clasei politice și nu al unui consens național, și-a dovedit incapacitatea gestionării sistemului de educație, ceea ce a impus multiple modificări ale acesteia. Federația Națională Sindicală „Alma Mater” a solicitat tuturor guvernelor, măsuri care să ofere soluții pentru problemele cu care se confruntă învățământul superior românesc, susținând astfel demersurile permanente pe care universitățile și mediul academic, în general, le întreprind în vederea creșterii calității și performanței educației. Încă nu s-a cicatrizat decapitarea învățământului superior românesc prin pensionarea pripită a celor care împliniseră vârsta de 65 de ani, încă există o discriminare între cei care au obținut doctoratul înainte de 2010 și cei care l-au obținut după, încă mai există rectori care consideră dialogul social o piedică, sunt numai câteva exemple ale unei Legi adoptate prin „răspundere guvernamentală”.Ca urmare a dialogului social, datorită actualului act legislativ, personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se pot deconta cheltuielile de transport, personalul didactic beneficiază, în limita fondurilor alocate prin buget, din fonduri extrabugetare sau din sponsorizări de acoperirea integrală ori parțială a cheltuielilor de deplasare și de participare la manifestări științifice organizate în străinătate, copiii personalului didactic aflat în activitate sunt scutiți de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învățământul superior și beneficiază de gratuitate la cazare în cămine și internate, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de o compensație de la bugetul asigurărilor sociale de stat de 50% din valoarea cazării, mesei și a tratamentului în bazele de odihnă și tratament. În plus, potrivit acestei Ordonanțe, se clarifică statutul și componența personalului didactic din învățământul superior și se extinde accesul la studii doctorale, în regim de frecvență redusă, pentru cei care au deja statut de angajați. Federația Naționala Sindicală „Alma Mater” apreciază dialogul purtat cu Ministerul Educației Naționale, reprezentat de ministrul delegat pentru învățământ superior și cercetare, pentru promovarea OUG nr. 49/2014. Acest pas spre normalitate este dovedit de modificările și de completările la Legea Educației nr. 1/2011. F.N.S. „Alma Mater” atrage din nou atenția asupra faptului că orice act normativ promulgat politic, fără un dialog social real și fără un consens național, reprezintă o formă fără fond, condamnată la interminabile amendamente și modificări, generatoare de conflicte.În acest context, Federația „Alma Mater” susține necesitatea unui Acord Social Național pentru Educație, prin care se pot stabili principii, reguli și niveluri de finanțare, care nu vor mai fi schimbate la fiecare nouă guvernare.
Președinte F.N.S. „Alma Mater”, Prof.univ.dr.ing. Anton HADAR.

Ștefan VLASTON, analist: Este o idée bună posibilitatea universităților de a organiza doctorate și la formele de învățământ cu frecvență redusă, dat fiind faptul că mulți oameni lucrează și urmează o facultate în același timp. Pericolul constă în posibilitatea ca acea lucrare să fie un plagiat sau să nu aducă nici un plus științific.

Prof. univ.dr. Vasile BURLUI, președintele fondator al Universității ”Apollonia” Iași: Era mare secetă în domeniul învățământului superior și această OUG cu nr. 49 pune lucrurile în albia normal. Este în sprijinul autonomiei universitare și celelalte măsuri luate, mai ales pe plan uman. Noi suntem hotărâți să sprijinim schimbarea pe toate planurile. Mulțumim domnule ministru, este binevenită această modificare de legislație actuală.

Marius Ovidiu NISTOR, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret: În sfârșit un prim-ministru a înțeles importanța Educației. De aceea, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” laudă Guvernul Ponta pentru Ordonanța de Urgență care modifică radical legea educației. Apariția acestei ordonanțe demonstrează tuturor că parteneriatul social la nivelul Ministerului Educației Naționale funcționează și cu rezultate benefice în favoarea angajaților din învățământ. În urma demersurilor federației și a negocierilor cu Guvernul, unele dintre drepturile pierdute de personalul didactic și didactic auxiliar prin Legea nr.1/2011 au fost recuperate. Acest lucru a fost posibil ca urmare a aprobării unei Ordonanțe de Urgență prin care se modifică Legea educației naționale. Repet, în sfârsit un prim-ministru a înțeles importanța Educației și a Sănătății și, pe cale de consecință, încearcă să facă ceva pentru aceste domenii, atât din punct de vedere al infrastructurii, cât și al resursei umane. Ordonanța este un pas important făcut în demersul nostru de recuperare a drepturilor pierdute de angajații din învățământ. În plus, tot prin acest act normativ, Executivul a adus modificări care vin să rezolve unele probleme din învățământ precum cvorumul consiliului de administrație sau reintroducerea în Legea Educației a funcțiilor de educatoare, învățătoare, institutor în învățământul primar și gimnazial. Această nouă ordonanță de urgență ne dă speranța ca, în urma discuțiilor, să putem spune, nu peste foarte mult timp, că am reușit să ne recuperăm drepturile avute înainte de apariția Legii nr. 1/2011. Printre reușitele ordonanței enumărăm reducerea normei didactice a profesorilor cu grad I și cu vechime de peste 25 de ani de la 18 la 16 ore pe săptămână, trecerea clasei a IX-a la liceu, modificarea modului de constituire și de conducere a consiliilor de administrație ale școlilor, durata învățământului profesional, modalitatea de organizare și desfășurare a concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învățământul preuniversitar de stat, garantarea titularizării în sistem, sprijinirea copiilor și a tinerilor capabili de performanțe înalte și recompensarea acestora și a cadrelor didactice care îi îndrumă. Evident, mai sunt multe de făcut pentru a repara nedreptățile produse salariaților din învățământ în perioada 2010-2011, ale căror efecte le resimțim în continuare. În același timp, FSE ”SPIRU HARET” nu poate fi de acord cu acei ”specialiști”, atotcunoscători în materie de învățământ preuniversitar chiar dacă nu au predat o oră în acest sistem, care critică în mod nejustificat inițiativa Executivului, deși lor li se datorează birocratizarea și politizarea excesivă a sistemului, starea actuală a învățământului și a salariaților săi și distrugerea dialogului social. Celor care văd în această ordonanță de urgență un mijloc de sindicalizare totală a învățământului, le spunem să își îndrepte ochii spre statele Uniunii Europene, spre democrațiile adevărate, unde sindicatele au un rol important, în calitatea lor de parteneri sociali. Prin OUG nr. 49/2014 se încearcă readucerea sindicatelor din învătământ în locul pe care îl merită, ca reali parteneri de dialog social. Și, prin sindicate, trebuie să înțelegem acei oameni care formează sindicatele și care, prin liberul acord de voință, decid dacă fac sau nu parte dintr-un sindicat, cu toate drepturile și obligațiile care decurg din calitatea de membri de sindicat.

 

Prof. univ.dr. Carmen STADOLEANU : Învățământul românesc superior scăzuse în intensitate și prin noua OUG nr.49/2014 se aduce acel plus de calitate pe care-l vizam cu toții cei care funcționăm în acest areal. Conducerea MEN a fost din nou inspirată și mai ales prevederile se mulează pe problema socială a celor rămași fără BAC și evident fără viitor.

Costică COVRIG, Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, Filosofie: Cei care se opun acestor modificări nu cunosc sistemul de învățământ și implicit realitatea cu care se confruntă școala la ora actuală. Un dispreț fără margini din partea celor responsabili a făcut ca școala să fie plasată în derizoriu, profesorii discreditați și tratați ca niște servanți aidoma vânzătorilor de la aprozar. Selecția elevilor a fost trecută la capitolul diverse când de aici trebuie să înceapă reforma. Mai rămânea ca profesorii și profesoarele să vină la oră în băț pentru că legea îi scoate la pensie la 65 de ani, incompatibili cu elevii din punct de vedere al vârstei. Oamenii politici, care critică tot mai vehement profesorii, știu ei oare ce înseamnă 6 ore didactice  pe zi și încă ”n” ore de pregătire acasă pentru ziua următoare? Știu ei oare ce efort presupune corectarea cu celeritate și profesionalism a tezelor, cunosc ei oare ce implică continuitatea zilnică cu zeci și zeci de elevi care trebuie capacitați, mobilizați, educați și învățați (în condițiile în care elevii dovedesc rezistență la învățătură din cauza numărului exagerat de ore și implicit al lecțiilor, căci mai mult nu înseamnă întotdeauna și mai bun…)

Marius HRISCU, lector dr. : Contează de făcut tot ce este omenește posibil să fie salvați cât mai mulți din cei 400.000 de absolvenți de liceu fără Bac. Cu sau fără meditații, cu sau fără an complementar urmat, viitorul lor era zero, fără această OUG.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: Apreciem faptul că Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență de modificare a Legii Educației Naționale, prin care se rezolvă o parte din multiplele probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ preuniversitar. Prin acest act normativ au fost eliminate prevederi contestate de majoritatea salariaților din preuniversitar. Ordonanța reglementează revenirea clasei a IX-a la liceu, deblocarea funcționării consiliilor de administrație din unitățile de învățământ, crearea cadrului pentru organizarea, în regim de urgență, a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare și unitățile de învățământ, eliminarea obligativității educatoarelor și învățătorilor, absolvenți de studii medii, de a-și completa studiile pentru dobândirea unei diplome de licență, acordarea gradației de merit pentru întregul personal din învățământul preuniversitar, posibilitatea reducerii, cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, a normei de predare-evaluare-învățare pentru personalul de instruire practică și de predare, care are o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I. Sunt importante aceste lucruri pentru dascălii de la catedră, însă FSLI vrea să amintească atât Executivului, cât și opiniei publice, că această ordonanță de urgență nu rezolvă problemele majore din educație. Rămân încă în așteptare chestiuni fundamentale, fără de care România nu va putea avea un învățământ de calitate, cum ar fi: salarizarea nemotivantă a personalului din învățământ; posibilitatea de pensionare înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, fără diminuarea pensiei, asa cum se întâmplă în țările civilizate, pentru cadrele didactice a căror sănătate nu le permite să rămână la catedră până la împlinirea vârstei standard de pensionare; necesitatea elaborării unui Statut al personalului didactic; debirocratizarea sistemului de învățământ; depolitizarea funcțiilor de conducere;  reforma curriculară.

Sorin Avram IACOBAN, deputat: Felicitări, domnule ministru. O vom trece și prin Parlament.

Dan Gabriel SÂMBOTIN, conf. univ.dr. :  Corectarea Legii Funeriu era urgentă. Viitorul președinte dovedește aplicare pentru domeniul învățământului, mai ales a celui superior și asta și nu face decat să ne bucure.

–         Va urma –

Pompiliu COMȘA, Reporter European 2012

 





 
 

 

Limitele sexualităţii, la vedere

Marţi, în Aula ,,Mihai Eminescu” a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a avut loc o dezbatere ştiinţifică cu un generic actual, controversat şi provocator ,,Limite ale sexualităţii. Argumente ştiinţif...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 

 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 
 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi