Educatie

octombrie 29, 2014
 

„Mediateca Românilor din Timoc“ la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Seria de evenimente dedicate comunității românești din Timoc, inițiată de Institutul Cultural Român, continuă la București marți, 4 noiembrie 2014, ora 10.00, în Aula Universității Naționale de Apărare „Carol I” cu o serie de prelegeri despre cultura populară a românilor/vlahilor din Timoc și  dificultățile cu care se confruntă aceștia pentru păstrarea identității naționale.

Prof. univ. Petre Țurlea va prezenta lucrarea sa Românii din Serbia: 1940-1944, vor fi expuse fotografii și va fi proiectat un scurt documentar cu imagini realizate de fotograful Octavian Bâlea în itinerariul său în Timoc din vara acestui an.

Obiectivul principal al acestei manifestări organizate de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Universitatea Națională de Apărare „Carol I” îl constituie valorificarea, promovarea și trecerea în circuitul politicii de securitate națională a cercetărilor de teren care au avut loc în Timoc în lunile iulie-august 2014 pe teme antropologice şi etnografice, realizate de cercetători de la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“ din București (Academia Română) și Universitatea din București. Ideea care a stat la baza proiectului de cercetare derulat cu sprijinul ICR a fost inaugurarea unei colecţii (cuprinzând studii de etnografie, filologie, istorie, redactate sub forma unor jurnale atractive de teren) dedicate culturii populare a românilor/vlahilor din Nord-Estul Serbiei, în vederea aprofundării cunoaşterii la ea acasă a comunităţii româneşti din această parte a Serbiei, pentru a releva apartenența acesteia la limba şi cultura română, de care aparţine organic, precum și pentru a redescoperi specificul zonei – ritualuri, rituri şi simboluri, obiceiuri şi datini.

Vor susține prelegeri dr. Constantin Secară și dr. Emil Țîrcomnicu, cercetători la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române, acad. Alexandru Surdu, vicepreședinte al Academiei Române, prof. univ. Radu Baltasiu, directorul Direcției Românii din Afara Granițelor din cadrul ICR, Dorin Lozovanu, cercetător la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală din Republica Moldova, precum și alte personalități marcante din lumea academică și domeniul românilor de pretutindeni. La eveniment vor participa și reprezentanți ai românilor din Timoc, precum Zavisa Zurz, președintele Asociației pentru Cultura Românilor Vlahilor din Serbia „Ariadnae Filum“, părintele Ovidiu Ursu, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Gorneana și Stefan Radovanovic, un tânăr rapsod din Timoc care va interpreta la fluier cântece vechi din arealul sud-dunărean.

Accesul publicului la evenimentul găzduit de Universitatea Națională de Apărare „Carol I” se face doar pe bază de invitație.

Pentru detalii suplimentare: Ovidiana Bulumac – [email protected], 031 423 23 72.

www.icr.ro/mediateca_romanilor_timoc_2014





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco�...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi