Educatie

ianuarie 20, 2014
 

Învăţământul profesional este din nou la mare căutare

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Școlile profesionale sunt din nou în vogă. Zeci de clase de învățământ tehnic urmează să fie create începând cu toamna acestui an în marile orașe din țară. Luarea acestor decizii a avut la bază nevoia de muncitori calificați, în special în zonele în care au fost ridicate parcuri industriale. Persoanele care vor opta pentru acest tip de învățământ vor beneficia și de burse de studiu. Este posibil ca la Cluj-Napoca să fie înființate în cursul acestui an 25 de clase profesionale. „Copilul va primi odată o bursă din partea statului de 200 de lei. Pe de altă parte, va primi o bursă din partea unităţii economice”, spune Valentin Cuibuş, inspector general IŞJ Cluj. De asemenea, patronul unei companii din Dej, care se ocupă cu prelucrarea hârtiei, a anunțat că acordă 30 de burse de câte 300 de lei, iar la final le oferă elevilor locuri de muncă. La Timișoara, trei companii germane cu fabrici în zonă și-au ales deja viitorii angajați dintre elevii unui colegiu cu profil tehnic din oraș. Pentru obținerea celei mai bune forțe de muncă, germanii au venit și cu profesorii lor.

Elevii sunt încântați că există companii care doresc să concureze pentru ei, dacă vor fi bine pregătiți pentru meseriile pe care vor să le urmeze. Prin urmare, mulți sunt dispuși să facă eforturi mari. Acest gen de învățământ este susținut și de către Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu. Acesta le recomandă tinerilor să se îndrepte către profesiile tehnice, către şcolile profesionale şi către facultăţile tehnice deoarece s-a constatat o mare lipsă de personal calificat în domeniul tehnic”. Dacă până acum doar absolvenții claselor a IX-a se puteau înscrie într-o clasă profesională, începând cu toamna acestui an, și elevii care au absolvit gimnaziul vor putea să învețe într-o asemenea clasă. Printre meseriile pe care aceștia urmează să le învețe fac parte cele de confecționer, sudor, mecanic auto sau operator chimist.

Sursa: www.digi24.ro





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi