Educatie

septembrie 29, 2015
 

Împreună pentru Copii!

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , ,

Luni 28 septembrie 2015, a fost lansat proiectul „Împreună pentru Copii!”. Proiectul este finanţat printr-un program european administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Promotorul proiectului este Inspectoratul Şcolar judeţean Iaşi iar partener este filiala locală a Fundaţiei Holt România. Durata proiectului este de 14 luni iar valoarea acestuia este de aproape două milioane lei.

Conferinţa de lansare a proiectului a fost deschisă de prof. dr. Camelia Gavrilă, în calitate de manager de proiect, care a susţinut o prelegere sub genericul „Şcoală, familie, comunitate – spaţii simbolice şi modele pentru educaţia şi devenirea fiinţei umane”. Au mai conferenţiat prof. univ. dr. Ştefan Cojocaru, director Holt România- filiala Iaşi, prof. Viorel Motaş, conf. univ. dr. Elena Seghedin, prof. dr. Genoveva Farcaş şi conf. univ. dr. Bogdan Gabriel Zugravu.

Reuniunea, la care au participat un important număr de cadre didactice din şcolile judeţului Iaşi, a cuprins inclusiv o şedinţă de lucru efectiv, cu participarea echipei de proiect şi a educatorilor parentali.

 

Reporter Cornel Simighian

 





 
 

 

Festival internaţional de Muzică pentru Copii, la Iaşi

Asociaţia Music for Kids şi City Hall Iaşi organizează a 7-a ediţie a Festivalului internaţional de Muzică pentru Copii şi Adolescenţi. Evenimentul este o competiţie de interpretare care are drept scop promovarea tine...
de
 

 
 

50 lei să-ţi trimiţi copilul la grădiniţă

Caravana de vară „Fiecare Copil în Grădiniță” a ajuns săptămâna aceasta la Iaşi, județul cu peste 5.700 de beneficiari estimați. Proiectul urmărește informarea părinților cu privire la Legea nr. 248/2015 și ...
de
 

 
 

O nouă inițiativă de promovare a excelenței

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca vor demara un nou proiect comun de promovare a excelenței în cercetare. Este vorba de o conferință cu partici...
de
 

 

 

Ce-și doresc ieșenii de la Moș Nicolae?

În fiecare an, Moş Nicolae vine pe furiş în casele oamenilor şi lasă cadouri în ghetuţele copiilor cuminţi, dar şi în cele ale adulţilor. Este mult mai discret ca Moş Crăciun, pentru că pe el nu-l vede nimeni nic...
de
 

 
 

Ochi în lacrimi la bradul speranţei

Joi, Fundaţia Star of Hope România împreună cu Primăria Municipiului Iaşi, au aprins primele steluţe în ,,bradul speranţei”, brad amplasat în fața Primăriei Iași, pe pietonalul Ștefan cel Mare. De ziua internaţ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi