Educatie

august 27, 2013
 

Elevii din clasele primare vor studia „Educaţie pentru societate”, „Filosofie pentru copii” şi „Educaţie financiară”

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat, prin Ordin de Ministru, implementarea programelor şcolare pentru disciplinele opţionale „Educaţie pentru societate”, „Filosofie pentru copii” şi „Educaţie financiară”.

„Educaţie pentru societate” va fi studiată la clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, „Filosofie pentru copii”, la clasa a III-a şi/sau a IV-a, iar „Educaţie financiară”, la clasele a III-a şi/sau a IV-a. Cele trei discipline fac parte din curriculum la decizia şcolii pentru învăţământul preuniversitar. Din anul şcolar 2013-2014, programele şcolare pentru cele trei discipline, aprobate de ministrul Educaţiei Naţionale, pot fi utilizate ca ofertă centrală de curriculum la decizia şcolii.
Disciplina „Educaţie pentru societate” poate fi studiată succesiv, într-un singur an şcolar sau pe parcursul a doi – trei ani. Elevii vor învăţa elemente de conduită moral – civică şi modul în care se aplică acestea în contexte reale de viaţă.

La disciplina „Filosofie pentru copii”, elevii vor învăţa etapele pe care le implică rezolvarea unei probleme date, cum să susţină un punct de vedere, dar şi cum să respecte punctele de vedere ale celuilalt.

Programa pentru „Educaţie financiară” răspunde unei iniţiative dezvoltate de Comisia Europeană în toate statele membre ale UE şi îşi propune educarea consumatorului şi dezvoltatea receptivităţii elevilor pentru domeniul financiar. Programa pentru „Educaţie financiară” a fost elaborată în colaborare cu serviciul de educaţie al Băncii Naţionale Române, care a pilotat cursurile pentru această disciplină în mai multe unități şcolare, încă din anul 2010-2011.





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi