Educatie

noiembrie 28, 2013
 

Elevii de clasa a VIII-a au început simulările pentru examenele naționale

Mai multe articole de »
Postat de:

Peste 8.000 de elevi de clasa a VIII-a din județul Iași au susţinut ieri simularea la prima probă din cadrul examenelor naţionale, la limba şi literatura română. Subiectele de la limba şi literatura română au vizat o poezie şi un articol cu informaţii meteorologice. Subiectele de examen au fost concepute de către specialiști și inspectori școlari. Potrivit șefilor Inspectoratului Școlar Județean Iași prezanța elevilor la simulare a fost de peste 90%, aceștia reyolvând, înmare parte, cerințele. Elevii au avut de rezolvat câteva cerințe pe baza unui text liric, semnat de Dragoș Vicol, dar și un text non-ficțional, un articol de rpesă cu informații meteorologice. „Considerăm că în ur­ma evaluării lucrărilor scri­se de la această simulare se va rea­liza o diagnoză a stadiului de pregătire a elevilor pentru Evaluare Naţională, necesară optimizării acestui demers, identificării şi apli­cării unor măsuri ameliorative, precum şi a unor strategii de lucru individualizat şi personalizat, în măsură să asigure succesul la examen al fiecărui elev“, a precizat Sabina Manea, pur­tător de cuvânt al IŞJ. Elevii de clasa a VIII-a vor susţine pe parcursul anului şcolar trei simulări ale examenului de Evaluare Naţională.





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi