Educatie

iulie 24, 2015
 

Elevi din toată ţara au venit la Iaşi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Elevi din toată ţara au venit la Iaşi pentru a-şi petrece vacanţa într-un mod inedit. În cursul acestei săptămâni a avut loc Tabăra Naţională pentru Proiecte de Mediu de la Muncel unde au participat 150 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal. Candidaţii au avut de prezentat proiecte de cercetare efectuate în domeniul protecţiei mediului sub formă de standuri.

Judeţul Iaşi este reprezentat la acest concurs de două unităţi de învăţământ – Liceul Tehnologic Agricol „M. Kogălniceanu” Miroslava, cu proiectul „Fii tânăr, fii verde”, iar la gimnaziu, Liceul Teoretic „V. Alecsandri” Iași, cu proiectul “Condu Iașul pe autostrada verde”. Pe lângă concursul propriu-zis, programul taberei a cuprins activităţi recreative şi o excursie tematică la obiectivele de interes din zona Moldovei.

Reporter Ruxandra Caşu





 
 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 
 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 

 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 
 

Angus Deaton a câștigat Premiul Nobel pentru Economie

Premiul Nobel pentru Economie pe anul 2015 a fost atribuit profesorului Angus Deaton, pentru analiza sa asupra consumului, sărăciei și bunăstării, a anunțat luni, la Stockholm, Comitetul Nobel. Născut în Edinburgh (Sco...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi