Educatie

septembrie 27, 2013
 

Deschidere festivă la UTI Iași, cu ocazia noului an universitar

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , , , , , ,

Vineri, 27 septembrie, de la ora 10.00, în Sala de Conferințe a Rectoratului Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași (UTI), a avut loc deschiderea oficială a noului an universitar. La eveniment au luat parte prefectul municipiului Iași, Romeo Olteanu, primarul Municipiului Iași, Gheorghe Nichita, rectorul universității, prof. univ. dr. Ion Giurma, parlamentari, profesori, reprezentanți ai Senatului și studenți. În cadrul evenimentului au fost premiați opt studenți ai UTI, cu premii în valoare de 1.000 de lei oferite din partea BRD.

Rectorul Universității, prof. univ. dr. Ion Giurma, a făcut o prezentare succintă a Universității, prezentând câteva dintre proiectele încheiate și cele aflate în derulare, proiecte care au finanțări din partea Ministerului Educației, dar și din venituri proprii. „Universitatea Tehnică a deschis astăzi anul universitar 2013-2014 printr-un senat festiv în care s-a prezentat starea universității și au fost premiați studenții cei mai merituoși din cadrul universității de către băncile cu care lucrăm. Urmează ca luni (30 septembrie) să aibă loc deschiderile la facultăți, unde vor fi primiți studenții din anul întâi și vor fi premiați cei mai buni studenți din fiecare facultate, de către decani și prorectori, să fie transmise toate informațiile care au fost prezentate în senatul festiv, pentru ca întreaga comunitate academică să cunoască situația reală în care se află universitatea la ora actuală. Universitatea se află într-o situație financiară bună, are și o admitere reușită, toate locurile la licență, la masterat și la doctorat fiind ocupate. S-au încheiat 30 de programe structurale la ora actuală, dar avem o serie de programe foarte mari care sunt în derulare.

Peste 81 de milioane reprezintă finanțarea de bază a universității. Din acești bani sunt plătite salariile profesorilor, bursele studenților, dar și alte programe de cercetare. Potrivit rectorului UTI, „adevărata dezvoltare vine de la programele structurale care au sumele cele mai mari”. Bugetul pentru proiectele Universității se ridică la o valoare peste 150 de milioane de lei, din care 41 de milioane revine proiectului cu privire la energie curată și 66 milioane pentru proiectul cu privire la campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”.

Primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, i-a îndemnat pe reprezentanții universității să se implice mai mult în societatea ieșeană, prin proiecte tehnice care implică în mod direct facultățile universității, precum și în proiectul „Iașul-capitală culturală”, prin idei creative. „Sunt bucuros că am învățat în această universitate să fiu hotărât, să fiu un om echilibrat. În inginerie putem cuantifica riscurile mai mult decât în alte domenii. Cu această viziune, cuantific ce înseamnă acest oraș. Arhitectural vorbind, educația-foarte bine definită în acest oraș, în învățământul preuniversitar și universitar, instituția religioasă și cultura sunt pilonii de bază ai acestei comunități. Vă invit pe dumneavoastră, oamenii universități ieșene, să fiți partenerii cei mai efervescenți din proiect. Vă invit la o colaborare cu primăria prin proiecte tehnice care au aplicabilitate în facultăți, transport, pasaje, clădiri. Prestigiul Iașului se bazează pe oamenii universității ieșene”.

În completarea sugestiilor edilului, prefectul Romeo Olteanu a povestit despre amintirea pe care o are de pe vremea în care a fost student al acestei universități, felicitând studenții din primul an de studiu pentru alegerea unei facultăți tehnice. „În urmă cu 40 de ani mă aflam pe băncile facultății, ca student la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică. Universitatea s-a transformat în acești ani, dar a rămas același spațiu academic extrem de viu și de ancorat în realitățile societății contemporane. România are nevoie de oameni foarte pregătiți în domeniul tehnic. Chiar dacă în acești ani de facultate veți avea momente în care veți pune sub semnul întrebării alegerea, veți vedea că nu ați greșit că ați ales această cale. Alături de colegii voștri de la celelalte universități, formați cel mai important vector de imagine a Iașului”.

Opt studenți au fost premiați pentru rezultate deosebite

În închierea ceremoniei de deschidere a noului an universitar au fost premiați opt studenți, pentru obținerea unor rezultate deosebite pe parcursul anului universitar trecut. Chetreanu Florin, student la Facultatea de Construcții, Forțu Ionuț Ovidiu, student la Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, Frâncu Ciprian, student la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Aldea Adina, studentă la Facultatea de Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Doroftei Diana, studentă la Facultatea de Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului, Seniuc Iulius Vlad, de la Facultatea de Mecanică, Fluierașu Ana Maria, de la Facultatea de Științe și Ingineria Materialelor și Seul Alina, studentă la Facultatea de Textile, Pielărie și Management Industrial, sunt cei opt studenți eminenți care au primit câte 1.000 de lei.

Luni, 30 septembrie, începând cu ora 10.00, fiecare facultate  a Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iași va organiza câte o festivitate de deshidere a noului an universitar, urmând ca de pe 1 octombrie studenții să reintre în amfiteatre pentru a participa la cursuri și seminarii.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Agricultorii au nevoie de irigaţii, la vreme de secetă

Prefectul Marian GRIGORAȘ a propus înființarea de Organizații de Utilizatori de Apă pentru Irigații pe raza mai multor comune din județul Iași, pentru accesarea cât mai rapidă a fondurilor nerambursabile alocate de la...
de
 

 
 

Conferinţă internaţională la UTI

Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Tehnice ,,Gheorghe Asachi” din Iaşi va organiza toamna aceasta , în intervalul 9-11 noiembrie o conferinţă internaţională în domeniul ...
de
 

 
 

Administratorii de bloc, în atenţia primarului

Scăderea TVA-ului cu patru procente ar putea fi ignorată de administratorii de asociaţii. În consecinţă, ieşenii ar urma să plătească gigacaloria la acelaşi preţ ca anul trecut. Motiv pentru care primarul interimar,...
de
 

 

 

DNA: Acord de recunoaştere a vinovăţiei

Procurorii au dispus sesizarea instanţei cu acord de recunoaştere a vinovăţiei în cazul Adinei Roşu, acuzată că a intermediat mita în dosarul care au fost trimişi în judecată primarul suspendat al Iaşului Gheorghe ...
de
 

 
 

Petru Poni, omagiat la Iași

Ziua de 4 ianuarie este una dintre punctele de reper ale istoriei Iașului, marcând nașterea celebrului om de știință Petru Poni. Cu ocazia aniversării a 175 de la nașterea marelui chimist și fizician, Complexul Muzeal ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi