Educatie

iulie 29, 2013
 

Cursurile Universității de Vară au luat sfârșit

Timp de zece zile, 60 de elevi din clasele a X-a și a XI-a au participat la Universitatea de Vară SummerIS și au experimentat viața de student luând parte la cursuri, seminarii și laboratoare. Pe lângă aceste activități didactice, elevii au făcut cunoștință și cu cealaltă latură a studenției, urmând lecții la chitară și participând la petreceri, seri de învățat, proiecții de film, karaoke și vizite la muzee. Vineri, 26 iulie, de la ora 17.30, în fața corpului B al UAIC, cântărețul Cosmin Vaman i-a condus pe tineri în lumea muzicii folk.

Pentru a se familiariza cu orașul și cu centrul universitar ieșean, a fost planificată o vânâtoare de comori și un târg al organizațiilor ce s-au implicat în organizarea Universității de Vară.

„Scopul organizării Universității de vară SummerIS pentru elevi s-a împărțit în trei categorii: promovarea ofertei educaționale a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, familiarizarea elevilor cu privire la viața de student, astfel încât în momentul în care vor fi absolvenți de liceu să poată să ia în cunoștință de cauză o decizie în vederea alegerii facultății, și combaterea abandonului școlar. Din punct de vedere statistic, la nivel național se înregistrează o scădere a numărului de studenți înscriși la programe de licență din 2008 și până în prezent. De asemenea, abandonul școlar este în jur de 40%. În acest context vrem să optăm pe termen lung pentru crearea unor politici educaționale pe partea de coerență dintre sistemul educațional preuniversitar și universitar”, a declarat Mircea Meriacri, coordonator local al proiectului si vicepreşedinte al departamentului Relaţii Interne în cadrul Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

În primele zile participanții la SummerIS au făcut un tur al celor 15 facultăți ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, timp în care decanul sau un profesor a prezentat, timp de 30 de minute, oferta educațională a facultății la care predă.

Elevii au participat pe parcursul a trei zile la cursurile și seminariile de la șapte facultăți : Facultatea De Economie și Administrarea Afacerilor, Facultatea de Filozfie și Științe Social-Politice, Facultatea de Drept, Facultatea de Psihologie, Facultatea de Istorie, Facultatea de Litere și Facultatea de Teologie Ortodoxă, iar la finalul zilelor de studiu,  au susținut examenul de absolvire al Universității de Vară.

Participanții au legat noi prietenii și au avut posibilitatea să socializeze unii cu alții, fiind cazați pe toată perioada programului în campusurile studențești ale universității.

„Sunt unii din cei mai buni elevi pe care îi poate avea această Universitate de Vară, avem membri din Consiliul Județean al Elevilor, elevi premianți și implicați în partea de socializare. Ei au stat în cămin și-au avut un cadru propice pentru a lega relații de prietenie”, a precizat Mircea Meriacri.

 

Mai mulți participanți și mai multe universități partenere

Pentru următoarele ediții, Alianța Națională a Organizației Studențești dorește să realizeze parteneriate și cu celelalte universități ieșene, care din motive obiective nu au putut participa la acest program.

„Pe viitor vrem ca elevii să poată participa la toate facultățile din cadrul UAIC, să fie un număr și mai mare de elevi și să fie implicate și celelalte universități ieșene. Consider că a fost un succes această Universitate de vară, mai ales pentru că programul a început mai târziu față de cele din celelalte orașe și am reușit să organizăm toate activitățile la timp, elevii care au venit au fost satisfăcuți și mulțumiți de ceea ce au învățat”, a mai precizat Mircea Meriacri.

Tradiția și prestigiul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au stat la baza alegerii universității ca prim loc de desfășurare a școlii de vară.

Organizatorii primei ediții a Universității de Vară au fost  Asociația Studenților Francofoni din Iași, Liga Studenților Economiști, ELSA Iași, Societatea pentru Psihologie, Asociația Absolvenților de la Facultatea de Filozofie și Științe- Politice și Societatea studențească  1871 de la Facultatea de Istorie.

Cei 60 de participanți au venit din mai multe județe ale României, Arad, Oradea, București, Gorj, Vrancea, Bistrița, Mureș, Galați, Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău, Vaslui, dar și din Republica Moldova.

Elevii au fost selectați pe baza unui formular de înscriere cu câteva întrebări cheie care au fost evaluate de cei din organizare și în ordinea înscrierilor. Cei care s-au înscris primii au avut prioritate în evaluarea formularelor. Taxa de înscriere a fost de 180 de lei, costurile incluzând cazarea în campusurile studențești, masa și logistica.

Universitatea de vară SUMMERIS este un program național implementat în nouă centre universitare  și se află la prima ediție în Iași. Este un program organizat sub egida Alianței Naționale a Organizației Studențești din România prin organizațiile membre. Programul s-a desfășurat în perioada 18-28 iulie.

 

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter INFO APOLLONIA





 
 

 

Petru Poni, omagiat la Iași

Ziua de 4 ianuarie este una dintre punctele de reper ale istoriei Iașului, marcând nașterea celebrului om de știință Petru Poni. Cu ocazia aniversării a 175 de la nașterea marelui chimist și fizician, Complexul Muzeal ...
de
 

 
 

O nouă inițiativă de promovare a excelenței

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași împreună cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca vor demara un nou proiect comun de promovare a excelenței în cercetare. Este vorba de o conferință cu partici...
de
 

 
 

Studenţii de la Drept fac educaţie juridică în şcoli

Un proiect ambiţios lansat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi-a propus să ofere educaţie juridică în şcoli. La lansarea oficială a proiectului, săptămâna aceasta a ajuns la Iaşi, unul dintre col...
de
 

 

 

Probe de foc pentru elevii din judeţul Iaşi

Luna decembrie îi întâmpină pe liceenii din judeţul Iaşi cu simularea examenului de bacalaureat şi a evaluării naţionale. La probele examenului de bacalaureat organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi s-au în...
de
 

 
 

Funda umană a împlinit zece ani

Elevi, studenţi, cadre didactice şi specialişti au participat miercuri 2 decembrie, la Gala ,,10 ani de solidaritate”. Evenimentul a fost organizat de Fundaţia ,,Alături de voi”, pentru a rememora momentele deosebite �...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi