Educatie

ianuarie 27, 2014
 

Curs inedit în managementul deșeurilor la Camera de Comerț și Industrie Iași

Mai multe articole de »
Postat de:

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează, la începutul lunii februarie, un curs inedit destinat angajaților companiilor ieșene pentru managementul deșeurilor. „Cursul va fi susţinut de către o persoană specializată din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, cu o vastă experienţă în domeniul gestiunii deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase. Acesta va avea o durată totală de 8 ore şi se va desfăşura în zilele de 05-06 februarie, între orele 16.00-20.00”, spun reprezentanţii Camerei de Comerţ. Aceștia mai spun că printre temele ce vor fi abordate în cadrul modulului de practică se numără legislaţia, organizarea actelor normative în domeniu, obligaţiile legale în sarcina agenţilor economici, soluţiile practice, gestionarea şi trasabilitatea deşeurilor, raportările, sancţiunile, cuantumul amenzilor și evitarea sancţiunilor. La finalul cursului, participanți vor primi diplome de absolvire cu antetul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi. Taxa de participare la curs este de 300 lei şi se achită în numerar la casieria instituţiei din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou. Pentru înscriere este necesară o copie a actului de identitate şi dovada de absolvire a studiilor (minim studii medii).





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi