Educatie

aprilie 6, 2014
 

CONGRESUL DE ISTORIE A PRESEI, la Galaţi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Ediţia a VII-a a Congresului Naţional de Istorie a Presei s-a deschis la Galaţi, cu o slujba de pomenire a ostaşilor căzuţi în Primul Război Mondial, oficiată la Catedrală. La Facultatea de Litere a Universităţii „Dunărea de Jos”, oaspeţii au avut parte de o surpriză din partea membrilor Asociaţiei „Tradiţia Militară”, care, îmbrăcaţi în costume militare de la 1900, au prezentat jurământul făcut pe vremuri de soldaţi.

În deschiderea oficială a manifestărilor congresului au luat cuvântul reprezentanţii autorităţilor locale, conducerea Asociaţiei Române de Istoriei a Presei (ARIP), prof. univ. dr. Ilie Rad şi, respectiv, conf. univ. dr. Marian Petcu, conducerea Bibliotecii „V.A. Urechia”, precum şi cadre didactice de la Facultatea de Litere şi jurnalişti de la TVR. Înainte de începerea propriu-zisă a lucrărilor congresului, au fost acordate diplome de excelenţă, dar şi premii din partea conducerii ARIP.  Manifestarea a continuat la Biblioteca „V.A. Urechia”, cu o prezentare de film documentar, cu lansări de carte de specialitate şi cu discursul academicianului Răzvan Theodorescu.

Autor: Pompiliu COMȘA, Reporter European 2012





 
 

 

Polemica românească în presa străină

Presa internaţională continuă să scrie despre incendiul de la Clubul Colectiv din Bucureşti, menţionând polemica declanşată de acesta şi marşul la care au participat mii de persoane, dar şi „altarul” cre...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 

 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 
 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi