Educatie

ianuarie 15, 2014
 

Call for Papers pentru volumele V/2013 și VI/2014 „Arhiva Moldaviae”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , ,

Archiva Moldoviae publică studii de istorie, documente, studii din domeniul știinţelor auxiliare ale istoriei (paleografie, diplomatică, genealogie, heraldică, sigilografie), descrieri de fonduri şi colecţii arhivistice deţinute de instituţii publice sau de persoane private, studii de arhivistică, istoria arhivelor, restitutio (introducerea în circuitul ştiinţific a unor materiale realizate de istorici, arhivişti etc. care, în urma dispariţiei autorilor, nu au mai apucat să vadă lumina tiparului), dezbateri (discuţii, polemici), recenzii şi note bibliografice, prezentări ale unor conferinţe, simpozioane, dezbateri, expoziţii etc.

Materialele pot fi în limba română sau în limbi de circulație internațională. Revista foloseşte sistemul peer review pentru selecţia finală a materialelor publicabile. La finalul fiecărui număr al revistei (dar și în anexa care însoțește acest mesaj) se află regulile editoriale ale revistei, în limbile română și engleză.

 Materialele pot fi trimise în format electronic, pe adresa electronică [email protected] sau pe adresa Str. Nicolae Gane, nr. 25, Corp C, ap. 18, cod poştal 700110, mun. Iaşi, jud. Iaşi, România, cu precizarea: pentru redacţia Archiva Moldaviae.




 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi