Educatie

ianuarie 3, 2013
 

Burse franceze pentru masterat şi doctorat

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Ambasada Franţei a anunţat lansarea programului de burse pentru studii de master şi doctorat derulat de guvernul acestei ţări, pentru anul universitar 2013-2014. Astfel, sunt oferite burse pentru studenţii înscrişi sau care au terminat primul an de master în România si care doresc să urmeze al doilea an de studii în Franţa.

Bursele pentru studii de masterat vor fi acordate timp de zece luni. Valoarea bursei va fi de 770 de euro pe lună. Bursele pentru studiile de doctorat vor consta într-o alocaţie lunară de 1.060 de euro timp de 12 luni, repartizate pe durata a trei ani. Bursierii vor beneficia şi de suportarea taxei de înscriere în cadrul instituţiei de învăţământ superior, precum şi a asigurărilor sociale şi a celor de responsabilitate civilă. În plus, bursierii vor avea acces la cazarea în campusul universitar sau vor putea beneficia de acordarea unei indemnizaţii de cazare. Totodată, ei vor primi o indemnizaţie pentru achiziţionarea de material bibliografic.

Selecţia se va desfăşura în două etape. Este vorba despre o preselecţie realizată pe baza dosarului de candidatură complet, care va avea loc în luna martie, şi un interviu în limba franceză, în faţa unui juriu franco-român. Interviurile vor avea locla Bucureşti, în cursul lunii mai. Înscrierile pot fi făcute până la data de 1 martie, la centrele din Bucureşti şi dinţară.

Deţinerea unui certificat lingvistic de cunoaştere a limbii franceze nu este obligatorie, dar constituie un avantaj. Nivelul de cunoaştere a limbii franceze de către candidaţii preselecţionaţi va fi evaluat cu ocazia interviului de la selecţia finală.

 

Sursa: cugetliber.ro

Autor: Gianina Gheorghiu, redactor Agenția de Presă Info Apollonia





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi