Miercuri, 10 iunie, începând cu ora 19.00, la Casa Balș (str. Cuza Vodă nr. 29), în Sala Senatului, va avea loc o Conferinţă cu tema „Arta, expresie a libertății” susținută de către pr. Nicodim Petre, coordonator al Departamentului de Misiune pentru Tineret al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Conferinţa propune tuturor celor preocupaţi de artă și de tot ceea ce izvorăște din ea un dialog despre artă, libertate și spiritualitate, despre laic și profan, Katharsis și Kalokagathia, tradiție și modernism, fiind organizată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, Facultate de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, secţia Muzică Religioasă.
„Frumosul va salva lumea”, afirma Dostoievski în romanul „Idiotul”. Scriitorul a avut intuiția puterii transfiguratoare și salvatoare a frumosului. Arta este, de cele mai multe ori, cel puţin în plan ideatic, o expresie a frumosului. Cu toții avem nevoie de frumos pentru a ne transfigura viața, pentru a o trăi intens, întru lumină și cu noimă. Ideea de metamorfozare, de transfigurare ca mijloc de renaștere si regăsire a omului, își găsește resurse în fenomenul artistic.
Sursa: www.culturainiasi.ro