Educatie

februarie 7, 2013
 

Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, la Galaţi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Galaţiul va găzdui, începând de joi dimineaţă şi până duminică, peste 200 de elevi din toate judeţele ţării, precum şi importanţi reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, în cadrul manifestării Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, organizată de Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE).

Oraşul de la Dunăre organizează pentru prima oară acest eveniment de o mare importanţă pentru elevii din România şi înseamnă o recunoaştere pe plan naţional a competenţei şi profesionalismului de care au dat dovadă tinerii din această parte de ţară.

„Aceasta este o activitate extrem de importantă deoarece, în primul rând, ne promovăm şi arătăm că organizaţia de la Galaţi poate desfăşura un eveniment de o asemenea anvergură. De asemenea, unul dintre principalele scopuri ale manifestării este desemnarea unui preşedinte al Consiliului Naţional al Elevilor”, a spus Iulian Bold, membru al biroului de presă din cadrul CJE.
Acţiunea va fi deschisă în mod oficial vineri, începând cu ora 10.00, la Casa de Cultură a Studenţilor, şi va avea invitaţi de seamă, precum: ministrul Educaţiei Naţionale – Remus Pricopie, consilierul superior al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Adina Condreş, primarul Marius Stan, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi – prof.univ.dr.Nicolae Bacalbaşa şi prefectul judeţului – Emanoil Bocăneanu.

Printre activităţile la care vor lua parte participanţii se numără vizite la Catedrala Episcopală, discuţii cu privire la obiectivele Adunării Generale, o sesiune electorală, vizitarea facultăţilor Universităţii „Dunărea de Jos”, dar şi o întâlnire de lucru cu Ministrul secretar de stat Stelian Fedorca. De asemenea, elevii vor avea parte şi de distracţie – trupa Hi-Q va susţine un concert la Casa de Cultură a Studenţilor.

Cei peste 250 de reprezentanţi ai consiliilor judeţene ale elevilor vor avea ca sarcină să-l aleagă pe noul preşedinte al organizaţiei naţionale. „Oaspeţii vor fi cazaţi la Hotel Faleza, iar masa o vor servi la cantina studenţilor. Sesiunile de lucru se vor desfăşura la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative şi la Casa de Cultură a Studenţilor. Pentru organizarea acestui eveniment care ne onorează s-au primit de la minister nişte fonduri, dar sunt insuficiente. Ca urmare am mai primit sprijin din partea ISJ şi a Ligii Studenţilor din Galaţi”, ne-a mai declarat Iulian Bold, reprezentantul Biroului de presă din cadrul Consiliului Judeţean al Elevilor din Galaţi.

 

Autor: Prof. univ. asoc. Pompiliu COMŞA





 
 

 

ŞCOALĂ, DE LA CÂRCIUMA DIN SAT, ÎN CONTAINER

Dezastru în şcolile din comuna Sireţel, jud. Iaşi. În urmă cu doi ani, clădirile au intrat în reparaţii, însă firma de construcţii a încasat banii de la primărie, iar apoi a intrat în faliment. În aceste condiţ...
de Laura Romila
 

 
 

BACALAUREAT 2018 – A DOUA ŞANSĂ

Astăzi a început cea de a doua sesiune a examenului de Bacalaureat la care sunt aşteptaţi să participe peste 45.000 de candidaţi. Probele se vor desfăşura după următorul program: 20 august – Limba şi literatura...
de Laura Romila
 

 
 

ADMITERE 2018 Universitatea „Apollonia” din Iaşi

VIITORUL TĂU DEPINDE DE ALEGERILE PE CARE LE FACI ACUM! Vrei să devii un profesionist în Comunicare şi Relaţii Publice? Vrei să descoperi lumea din spatele micului ecran, să înveţi să filmezi, să montezi sau să devi...
de Laura Romila
 

 

 

TITULARIZARE 2018

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, sunt disponibile 4.502 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. 31.052 de candidaţi au susţinut astăzi proba scrisă din cadrul concursului d...
de Laura Romila
 

 
 

AU ÎNCEPUT ÎNSCRIERILE PENTRU A DOUA SESIUNE DE BACALAUREAT

Candidaţii care nu au reuşit să promoveze examenul în sesiunea din iulie sau în sesiunile din anii anterior se pot înscrie începând de marţi pentru a susţine din nou bacalaureatul, înscrierile încheindu-se în 13 iu...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi