Facultățile de stat care vor organiza proba de admitere în anul universitar 2013-2014 sunt cele din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. Popa” Iași și Universitatea de Arte „George Enescu” Iași.
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are șapte facultăți care vor organiza probă de admitere pentru ciclul de licență, și anume : Facultatea de Drept – proba scrisă va fi la limba română; Facultatea de Educație Fizică și Sport – specializarea Kinetoterapie, proba de admitere va fi teza de la disciplina de Biologie din clasa a XI-a, iar la celelalte specializi va fi susținută o probă sportivă; Facultatea de Informatică – proba va consta într-un text scris la Matematică sau la Informatică (la alegere); Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației – specializările Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar şi Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, proba va fi la muzică și la dicție și Facultatea de Teologie Ortodoxă, unde candidații vor susține o probă scrisă la obiectul „Învățătura de credință ortodoxă”. Probele de admitere vor începe sâmbătă, 20 iulie, și se vor încheia pe 22 iulie.
La Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” Iași, probele de admitere vor fi la Facultatea de Automatică și Calculatoare, și vor consta într-un test grilă la Matematică pe data de 22 iulie, și la Facultatea de Arhitectură „G.M.Cantacuzino”, unde va fi un test de aptitudini la desen liber și tehnic, care va avea loc vineri, 19 iulie.
Universitatea de Medicină și Farmacie va avea teste grilă la Biologie sau Chimie pe data de 24 iulie.
Universitatea de Arte „George Enescu” Iași organizează în sesiunea de vară examen de admitere pentru Facultatea de Teatru și Facultatea de Arte Vizuale și Design. Candidații la Teatru vor susține două probe, în funcție de specializarea pe care și-o vor alege. Dintre probele de la teatru ce urmează a fi susținute între 22 și 26 iulie, amintim: prezentarea unor versuri, a unui fragment de povestire sau basm şi a unui monolog din repertoriul candidatului, testarea calităţilor ritmice şi muzicale, exerciţii de improvizaţie, test de aptitudini şi de cunoştinţe de cultură teatrală, colocviu pe teme de cultură teatrală și altele. La Facultatea de Arte plastice și Design se vor da pe 25 și 26 iulie probe de concurs la desen, studiu fotografic, schițe rapide după grup de obiecte, compoziție, schiță de proiect, culoare și interviu.
Bibliografia pentru examen și metologia se găsesc pe site-urile facultăților.
Autori: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA
Andreea MAROSAC, redactor Info APOLLONIA