Turnul Golia găzduiește expoziția „Culoare și grafică din vara 2013” și aduce în atenția publicului lucrările executate de David Alexandru în timpul vacanței de vară.
În expoziție sunt prezentate 79 de lucrări de pictură și grafică, lucrări care demonstrează un progres remarcabil, atât cantitativ, dar mai ales calitativ, față de lucrările de debut ale băiatului.
„Lucrările sale evidențiază clar un sensibil și rafinat colorist, iar în ceea ce privește desenul, acesta este caracterizat de o mare expresivitate plastică”, precizează Sorin Otînjac, artist plastic.
David Alexandru expune o lucrare pe tema crucii și în cadrul Expoziției „Crucea”, ce se desfășoară în Turnul Spiritualității din incinta Ansamblului Monument Istoric Mănăstirea Golia. La doar 8 ani, David are participări în expoziții individuale și în expoziții colective.
Vernisajul expoziției „Culoare și grafică din vara 2013” are loc vineri, 20 septembrie, de la ora 17.00, în Turnul Golia.
Expoziția de față se află inclusă în programul manifestărilor oficiale anunțate de Primăria Municipiului Iași de Sărbătorile Iașului-Sfânta Cuvioasă Parascheva, perioadă în care expoziția va fi cu intrare liberă.
Asociaţia „Centrul de Promovare Turistică” Iaşi a editat un album cu lucrările expuse în cadrul expoziției „Culoare și grafică din vara 2013”.