Cultura

mai 23, 2014
 

Un tablou a fost autentificat ca operă de tinerețe a lui Dali

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

O pictură în ulei, care s-a vândut cu 150 de euro într-un magazin de antichități acum mai mult de 20 de ani, a fost autentificată ca fiind prima operă suprarealistă a lui Salvador Dali, realizată când avea 17 ani, au anunțat joi experți madrileni.

Tomeu L’Amo, pictor și istoric de artă, a descoperit pânza într-un magazin din Girona (nord-estul Spaniei) în 1988 și, gândindu-se că ar putea fi vorba de o lucrare a maestrului catalan, a cumpărat-o cu 25.000 peseta, moneda din acea perioadă. ‘Când am văzut culorile, m-am gândit că ar putea fi un Dali, dar nu aveam nicio dovadă. Am cercetat și, încet-încet, mi-am dat seama că era într-adevăr un Dali’, a spus el presei, prezentând opera.

În ‘Nașterea intrauterină a lui Salvador Dali’ sunt pictați îngeri pe cer, deasupra unui vulcan, iar pictura poartă semnătura pictorului, cu o scurtă dedicație. Lucrarea a fost considerată multă vreme a unui artist necunoscut, fiind datată 1896, cu opt ani înainte să se nască Dali. După ce a fost supusă unor analize minuțioase, inclusiv fotografierii în infraroșu, razelor X și ultraviolete între 2004 și 2013, experții au ajuns la concluzia că tabloul a fost pictat în jurul anului 1921 de Dali, care avea atunci 17 ani.

Sursa: Agerpres





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi