Cultura

septembrie 24, 2014
 

Toamnă bogată în Poezie la Tecuci: Festivalul Național de Poezie „Costache Conachi”- ediția XXII

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Sună clopoțelul pentru startul Festivalului Național de Poezie „Costache Conachi” organizat ca și în anii anteriori de Casa de Cultură a municipiului Tecuci în parteneriat cu Primăria Tecuci. Zilele alocate celei de-a XXII-a ediții a Festivalului vor fi 10 și 11 octombrie 2014.

Pot participa tineri poeți în vârstă de până la 35 de ani, care nu au publicat în volum. Concurenții vor trimite un număr de șapte poezii în câte cinci exemplare, care vor purta, fiecare, același moto de identificare. Într-un alt plic închis, pe care va fi înscris moto-ul poeziilor, participanții vor introduce o fișă cu câteva date personale: numele și prenumele, data și locul nașterii, domiciliul, ocupația, studiile, distincții literare, telefon, e-mail. Plicurile cu fișa personală se vor deschide după jurizare și stabilirea premiilor.

Lucrările se vor expedia până la data de 27 septembrie 2014, data poștei, pe următoarea adresă: Casa de Cultură a Municipiului Tecuci, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 62, cod 805300, jud. Galați, cu mențiunea: Pentru concursul național de poezie ,,C. Conachi”. Lucrările vor fi apreciate de un Juriu, constituit din personalităti culturale. Directorul Casei de Cultură a municipiului Tecuci, prof. Mircea Călianu ne-a dezvăluit în exclusivitate numele care vor face parte din Juriu: poetul Dionisie Duma şi poetul Lucian Vasiliu, membru al USR.

„Așteptăm confirmarea prezenței domnului Calistrat Costin-poet, scenarist, gazetar și critic, membru al USR, și sper și a domnului Liviu Ioan Stoiciu, scriitor și publicist”.

Premiile: concurenții stabiliți câștigători vor fi invitați la Tecuci, în zilele de 10-11 octombrie 2014, la manifestările organizate cu prilejul Festivalului Național. Organizatorii vor acorda următoarele premii în numerar: Marele premiu – 600 lei; Premiul I – 500 lei; Premiul II – 400 lei; Premiul III – 350 lei; Mențiuni – 250 lei. Vor mai fi oferite premii și din partea unor edituri sau reviste literare, partenere ale evenimentului. Juriul își rezervă dreptul de a redistribui, în mod excepțional, anumite premii. Cazarea, transportul și masa (diurna) laureaților, juriului și a altor personalități invitate vor fi asigurate de organizatori. Laureații sunt rugați să fie prezenți personal la Tecuci, pentru a primi premiile și pentru a participa la manifestările organizate cu prilejul Festivalului.

În ediția anterioară a Festivalului, organizat în 11-12 octombrie 2013, Marele Premiu a fost câștigat de Grosu Delia. De asemenea, concurenta a primit și Premiile Revistelor Oglinda Literară, Axis Libri, Plumb. Locul I a fost ocupat de Mihăilă Nicolae Gabriel, care a fost recompensat și cu Diploma de Onoare din partea Revistei Tecuciul literar artistic, dar și Premiul Cenaclului Literar ”Calistrat Hogaș”. Locul II a fost ocupat de Ionuț Alupoaie care a mai primit Premiul ”Mihai Ursachi” și premiul Revistei PortoFranco Galaţi. Premiul al III-lea și Premiul Revistei Dunărea de Jos și a Centrului Cultural Dunărea de Jos a fost acordat concurentei Grosu Ionela Mădălina. Premiul al III-lea, premiul Revistei Oglinda Literară și Diploma de Onoare din partea Revistei Tecuciul literar și artistic au fost acordate concurentei Dupu Ioana Nicoleta. Mențiunile Festivalului ”Costache Conachi” au fost acordate concurentelor: Băldău Lucica Cristina care a primit și premiul ”Cezar Ivănescu” acordat de Muzeul Literaturii Române-Iași alături de premiul Revistei Oglinda literară, Tudorie Ioana Andrada, câștigătoare și a Premiului Salonului literar Axis Libri. Tânărul poet gălățean, Mihăilă Nicolae Gabriel a caracterizat Juriul Festivalului ca fiind unul obiectiv și a urat „succes tuturor celor care participă în orice mod la realizarea acestui eveniment”.

Autor: Aida Zaharia, student anul I CRP, Universitatea Apollonia Iaşi





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi