Cultura

octombrie 29, 2013
 

Studenți ieșeni premiați la Concursul de artă păpușărească

Spectacolul „Ultimul Don Quijote”, în regia lui Aurelian Bălăiță, jucat de studenții din anul III de la Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete din cadrul Facultății de Teatru a Universității de Artă „George Enescu” (UAGE) din Iași a primit premiul I pentru cel mai bun spectacol în cadrul celei de-a doua ediții a concursului de artă păpușărească „Azi student, mâine actor”, oraganizat de Teatru de Păpuși „Vasilache” din Botoșani. Din distribuție au făcut parte Ilinca Istrate, Andra Burlacu, Cosmina Imbrea și Ecaterina Creţu. Anca Ciofu a fost asistent regie, iar Gheorghe Albianu s-a ocupat de regia tehnică a spectacolului, care a ținut 50 de minute.

„Festivalul a fost o experiență foarte constructivă pentru noi ca studenți păpușari. Am avut ocazia să dezbatem arta păpușărească în cadrul colocviilor programate acolo, am văzut, de asemenea, alte tehnici de animație și a fost bine pentru că ne-am dat seama de nivelul la care este facultatea noastră prin comparație cu celelalte facultăți de profil. Este primul meu premiu păpușăresc și prima competiție la care am participat. Într-un fel, nu a fost o surpriză, spectacolul a fost primit foarte bine și la premieră, mesajul lui e foarte actual, îndeamnă publicul la citit. Are un rol educativ, ar prinde bine și în școli. Ca o noutate, vrem să ducem spectacolul și la Galați, la un festival de profil de acolo, în luna noiembrie.”, a declarat Ilinca Istrate, în exclusivitate pentru Info Apollonia.

Premiul pentru „cel mai bun actor” a fost obținut de Marius Tiberius Bugi de la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti, pentru interpretarea rolului din spectacolului „Ușa”, în regia Lilianei Gavrilescu. Distincția prentru „cea mai bună actriță” a fost oferită Olgăi Ioana Bela tot de la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti, pentru interpretarea rolului din spectacolul „În larg”, în regia lui Mihai Dumitrescu.

Pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoșani au avut loc spectacole în care au jucat studenţi şi masteranzi ai facultăţilor de teatru din ţară, de la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi, Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca și UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti.

Anul acesta, concursul de artă păpușărească „Azi student, mâine actor” a avut loc în perioada 24-28 octombrie şi, în afară de spectacolele propriu-zise ale trupelor înscrise în concurs, a mai cuprins şi două colocvii adresate tinerilor actori, intitulate  „Arta actorului – raţiune şi simţire” și „Sincretismul artelor în arta teatrului de animaţie”, susţinute de prof. univ. dr. Gabriel Apostol de la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti şi  criticul de teatru prof. Doru Mareş. De asemenea, a fost prezentată o expoziţie de proiecte de păpuşi, „O viață dedicată păpușilor”, realizată de Mihai Pastramagiu.

Concursul a fost organizat de Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” și finanțat de de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi