Cultura

decembrie 3, 2014
 

Spectacolul muzical-simfonic „Constantin Brâncoveanu”, la Iași

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Mitropolia Moldovei și Bucovinei invită publicul ieșean joi, 4 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iași unde, începând cu ora 17.00, va avea loc spectacolul muzical-simfonic „Constantin Brâncoveanu”. Potrivit organizatorilor, spectacolul a avut prima reprezentație la Opera Română din București, în anul 1935. Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu “Constanța Altfel” – Asociația Civică pentru Constanța și Corul “Armonia”, cu ocazia anului comemorativ dedicat Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu.

Spectacolul muzical sacru este în două părți și reprezintă rodul creației compozitorului Sabin Drăgoi (1894 – 1968), folclorist și membru corespondent al Academiei Române, personalitate cunoscută în lumea muzicală românească în special prin culegerile de folclor și colinde, dar și prin motivele muzicale populare care au stat la baza operelor muzicale de anvergură: opere, piese simfonice, miniaturi pentru pian.

„De remarcat este faptul că această operă a însemnat și un act de consacrare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, anticipând canonizarea lor ca sfinţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este impresionantă intuiţia marelui compozitor Sabin Drăgoi”, a declarat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iniţiatorul acestui proiect.

Aparatul artistic și tehnic este unul complex, fiind conceput chiar de maestrul Drăgoi. În drama muzicală, spectatorii ieșeni vor putea descoperi 160 de personaje: boieri și domnițe, monahi, însoțiți de un număr de șase soliști. Ansamblul artistic-vocal este alcătuit din studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universităţii „Ovidius” din Constanța – Facultatea de Teologie Ortodoxă, din cadre didactice ale Inspectoratului Școlar Județean Constanța – disciplina religie, din artiști lirici ai Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, din elevi ai Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dionisie Exiguul” și ai Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța.

 

(a consemnat Alexandra Elena Tănase, studentă anul I, Jurnalism, Universitatea Apollonia din Iași)





 
 

 

Victorie categorică în Copou

CSMS Iași a reușit o partidă perfectă împotriva formației CSU Craiova, în etapa a V-a din play-out-ul Ligii 1, în fața a 10.000 de ieșeni care au umplut stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou. CSMS a câștigat c...
de
 

 
 

La un meci de play-off

CSMS Iași va juca în ultima etapă din sezonul regulat un meci capital pentru accederea în play-off-ul Ligii I. Trupa lui Nicolo Napoli se va duela mâine, în deplasare, cu formația Steaua București. Înaintea acestui mec...
de
 

 
 

Chirica a mai reglementat nişte intersecţii

Municipalitatea a anunţat noi reglementări de fluidizare a traficului din Iaşi prin autorizarea priorităţii de dreapta sau afişarea de verde intermitent pentru patru mari intersecţii din Iaşi. Proiectul „Sistemul de M...
de
 

 

 

Crucea Roşie a primit prima ambulanţă

La sfârşitul anului 2015, Crucea Roşie, filiala Iaşi a primit prima ambulanţă, adusă din Italia. Din 2016, această autoutilitară va fi pusă în funcţiune.Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii speră să li amplifi...
de
 

 
 

Ajunşi la spital cu arsuri grave

Tot mai multe cazuri disperate ajung zilnic la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul ,,Sf. Spiridon” Iaşi. Doi bărbaţi din judeţul Suceava au fost transportaţi în stare gravă la spital, după ce au suferit a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi