Cultura

martie 26, 2014
 

Spectacol francez de marionete, la Ateneul Tătăraşi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

Ateneul Tătăraşi, Primăria Poitiers, Primăria Iasi, Asociaţia „Coordination Poitiers-Roumanie”, Asociaţia „Amicii-Poitou” şi Institutul Francez Iaşi vă invită sâmbătă, 29 martie 2014, de la ora 11.00, în sala mare a Ateneului Tătăraşi la reprezentaţia piesei de teatru de marionete „Micul circ al lui Hercule şi al Iuliei” a companiei franceze „Du Coq à l’Ane”. Spectacolul este creaţia marionetistei Danièle VIRLOUVET. Alături de ea, Emmanuelle LEFEUVRE (acordeon) şi Nicolas Moreau (chitară şi mandolină) vor completa ambianţa creând un spectacol captivant. Piesa de teatru va dura 45 de minute. Spectacolul se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor şi va fi tradus în limba română. Intrarea la spectacol este liberă.

În umbra unui mic circ vechi şi imaginar deopotrivă se pregătesc personaje surprinzătoare şi fermecătoare: Hercule, omul cel mai puternic din lume, şi Iulia, capra savantă. Pe rând, îi vor antrena atât pe cei mici, cât şi pe cei mari în acrobaţiile şi faptele lor extraordinare de vitejie! Însă o fiinţă răutăcioasă pătrunde în acest univers. Este vorba despre un spiriduş. Apărut din adâncurile pădurii, le iese înainte oamenilor… Cu umor şi lirism, în sunet de acordeon, marionetele prind viaţă sub privirile amuzate şi complice ale spectatorilor.

Atmosfera care-i învăluie pe cei doi artişti de circ este vizibil inspirată din cea a filmului lui Fellini, „La Strada”, precum şi din cea a micilor circuri ambulante, fără cort, pe care Danièle le-a întâlnit în copilăria sa, pe străzile din Casablanca şi pe plajele din apropiere, în sătucele din Bourgogne şi, mult mai târziu, în nordul României. Muzica de acordeon e impregnată de această ambianţă.

După ce a urmat studii în domeniul ştiinţelor umane, al teatrului şi al artelor plastice, Danièle Virlouvet a fost, timp de doi ani, asistenta lui Bernard Favrel, pionier în domeniul audio-vizualului (Ecole de l’Image, Mur d’Images la Palais de Chaillot). Realizează apoi spectacole de marionete uriaşe, pleacă în turnee teatrale în Canada şi în Europa, primeşte premiul Initiative Jeunesse pentru reportajul „Teatrul şi tinerii în România”.

Sub egida Ministerului Afacerilor Externe, Danièle obţine în 1976 o bursă de doi ani pentru a studia la Teatrul de marionete şi la Institutul de artă teatrală şi cinematografică de la Bucureşti. La întoarcere, este actor-păpuşar în mai multe echipe. Îşi interpretează spectacolul „Micul circ al lui Hercule şi al Iuliei” atât în Franţa, cât şi în străinătate, cu sprijinul AFAA (Agence Française d’Action Artistique).

În 1985, pune bazele companiei „Du Coq à l’Ane”, la Lusignan (în apropiere de Poitiers), şi profită de o clădire spaţioasă pentru a se dedica muncii de cercetare asupra formelor mari animate în spaţiul scenic.

Din cei doi ani petrecuţi în România unde, în calitate de bursieră, se formează în arta teatrului de marionete, Danièle Virlouvet îl aduce cu ea în bagaje pe „Hercule – omul cel mai puternic din lume”, precum şi pe spiriduşul-de-pădure numit Virlouvert. Sculptează mai apoi personajul Iulia, de un realism captivant. Micul Circ s-a născut. De atunci, colindă străzile Franţei şi ale altor ţări (Portugalia, Republica Cehă, Belgia, Germania, Nigeria).





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi