Cultura

iunie 17, 2014
 

Romanul Amorţire, de Florin Lăzărescu, va apărea în China

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Drepturile de autor pentru Amorţire (Polirom, 2013), cel mai recent roman semnat de Florin Lăzărescu, au fost cumpărate de una dintre cele mai importante edituri din China, People’s Literature Publishing House Co., Ltd. (Beijing), specializată în publicarea de cărţi de literatură (clasică, contemporană, autohtonă, străină etc.). Editura a fost înfiinţată în anul 1951 şi numără în prezent peste 10.000 de titluri publicate (dintre care 700 în ultimii ani). Este pentru prima dată cînd aceastapublică un autor român.

Ediţia chineză a romanului va apărea în decembrie 2014, în colecţia „21st Century Best Foreign Novel of the Year Award”, alături de titluri semnate de autori importanţi din întreaga lume: Kenzaburō Ōe (Japonia, Premiul Nobel pentru Literatură 1994, tradus şi în limba română la Polirom), J.M.G. Le Clézio (Franţa, Premiul Nobel pentru Literatură 2008, tradus şi în limba română la Polirom), Julian Barnes (UK), Mihail Şîşkin (Rusia), Jeanette Winterson (UK), Jan Koneffke (Germania), Annie Proulx (SUA), Tomas Eloy Mártinéz (Argentina) etc.

Un roman despre frica de moarte, despre visuri şi iluzii, despre memorie şi uitare şi care urmăreşte destinul a două personaje din România contemporană, Amorţirea apărut în colecţia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală, şi s-a aflat în topul celor mai bine vîndute cărţi ale editurii la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2013.

De curînd, editura austriacă Wieser a publicat ediţia a II-a a romanului Trimisul nostru special, al aceluiaşi autor, traducere în limba germană de Aranca Munteanu. Trimisul nostru special a apărut la Polirom în două ediţii (2005, 2014) şi mai este tradus în franceză, spaniolă, italiană, slovenă, maghiară şi croată.

Florin Lăzărescu (n. 1974), prozator şi scenarist ieşean. Absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi (1998). A mai publicat la Polirom romanul Ce se ştie despre ursul panda (2003) şi volumul de povestiri Lampa cu căciulă (2009). Coautor, împreună cu Lucian Dan Teodorovici şi Dan Lungu, al volumului de povestiri Pas question de Dracula… (Editions Non Lieu, Paris, 2007). (Co)scenarist pentru Lampa cu căciulă (2006, regia Radu Jude, câştigător la numeroase festivaluri internaţionale de film pentru cel mai bun scurtmetraj, printre care Sundance, SUA), O umbră de nor… (regia Radu Jude, în premieră la Cannes, 2013), Aferim! (în producţie, regia Radu Jude), serialul TV Animat Planet Show, difuzat timp de opt sezoane pe Antena 1.

 

 





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi