Cultura

mai 16, 2013
 

PROZATORUL ADRIAN G. ROMILA, azi la SALONUL DE LITERATURĂ ZERO+

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Muzeul Literaturii Române Iaşi, revistele „Zona Literară” „ALECART” şi „Timpul” şi  vă invită joi, 16 mai 2013, începând cu ora 18.00, la Muzeul „Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul” la o seară de poezie, în cadrul “Salonului de literatură Zero+”  ediţia a XXIII-a,  cu Livia IACOB și Ioana MIRON. Invitatul ediţiei este prozatorul Adrian G. Romila. Cu această ocazie, prozatorul va lansa în premieră la Iaşi romanul de aventură „În drum spre sud”, apărut anul trecut la Editura Brumar. Despre carte vor vorbi criticii literari Bogdan Creţu şi Doris Mironescu.  Moderatori: Mirel CANĂ, Liviu ANTONESEI și Șerban AXINTE.

Adrian G. Romila s-a născut la 29 sep­tembrie 1974, la Piatra-Neamţ. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii ,,Al. I. Cuza”, din Iaşi, secţia română-latină, şi un master în literatură comparată şi folclor. A finalizat în 2005 un doctorat în folclor şi antropologie culturală la aceeaşi universitate. În 1998-­1999 s-a numărat printre mem­brii fondatori ai clubului ieşean “Outopos”, cu cenaclu şi revistă proprie, alături de Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Codrin Dinu Vasiliu, Şerban Axinte şi alţii. A publicat frecvent cronici literare, eseuri şi povestiri în presa culturală (“România literară”, “Convorbiri literare”, “Viaţa românească”, “Luceafărul de dimineaţă”, “Tomis”, “Verso”, “Cuvântul”, “Idei în dialog”, “Cronica”, ,,Antiteze”, “Hyperion”, “Dacia literară”).

În 2005 i s-a acordat de către Fundaţia “Luceafărul” şi săptămânalul cu acelaşi nume premiul pentru critică literară. În 2009 volumul său, Imaginea Raiului în cultura populară. Eseu de antropologie (Timpul, Iaşi) a obţinut premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. În 2011 a fost distins cu premiul pentru critică literară de către revista “Luceafărul de dimineaţă” din Bucureşti. În 2010 a publi­cat antologia de eseuri De-a dragostea şidrumul. Staţii de lectură (Eikon, Cluj-Napoca).

În prezent este membru al Uniunii Scriitorilor din România, deţine rubrici permanente de cronică literară în “Convorbiri literare” şi “Luceafărul de dimineaţă” şi este redactor la trimestrialul cultural “Conta”, editat la Piatra-Neamţ.

În drum spre sud. Roman de aventură este prima carte de ficţiune a autorului.

Livia Iacob s-a născut la  26 iunie 1977, Piatra-Neamţ. Este lector dr. la  Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi, Facultatea de Litere, Catedra de Literatură Comparată şi Estetică „Al. Dima”. Studii universitare: 1996-2000: Facultatea de Litere, specializarea română-franceză, a Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, promoţia 2000; licenţiată în filologie; 2000-2002: Master cu specializarea „Literatură română şi hermeneutică literară”, la Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi. 2003-2006: Doctorat cu frecvenţă, cu tema Parodia în roman: creaţie şi/sau critică?, la Catedra de Literatură Comparată şi Estetică a Universităţii „Al.I. Cuza”, Iaşi, sub conducerea prof. dr. Viorica S. Constantinescu, pe care îl susţine în decembrie 2006, obţinând titlul de doctor cu calificativul Foarte bine şi distincţia Magna cum laude.

A lucrat ca redactor, corector şi traducătoare pentru editurile Univers, Polirom şi Institutul European. Din calitatea de cercetător a susţinut mai multe lucrări ştiinţifice la manifestări naţionale şi internaţionale, mare parte dintre ele fiind publicate apoi în antologii şi reviste de specialitate.  În 2003 a fost secretar de redacţie al revistei Acta Iassyensia Comparationis, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi. În 2006, redactor al revistei Echidistanţe, Editura Institutul European din Iaşi. În perioada 2009-2012, redactor al revistei Essachess. Revue interdisciplinaire des sciences humaines et sociales, publicată de Editura Institutul European din Iaşi în parteneriat cu Universitatea din Toulouse, Franţa şi indexată BDI (în ProQuest CSA, EBSCO Publishing, Index Copernicus, DOAJ, Ulrich’s, Gale, J-Gate and CEEOL). Iar din 2012 este redactor al revistei Acta Iassyensia Comparationis, Universitatea „Al.I. Cuza”, Iaşi.

Pe lângă cele câteva zeci de articole ştiinţifice, studii de specialitate şi cronici literare Livia Iacob a publicat şi două cărţi de autor: Romancieri interbelici, Editura Institutul European, Iaşi, 2006, colecţia „Universitaria”, seria „Litere”, cu o prefaţă de Bogdan Creţu, carte publicată cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, Parodia literară. Şapte rescrieri romaneşti, Editura Institutul European, Iaşi, 2011, colecţia „Academica”, seria „Litere”, cuvânt înainte de Constantin Dram. Din 2007 este membru al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România.

Ioana Miron s-a născut la 10.11.1989, Botoşani. Este absolventă a liceului de Arte ,,Ştefan Luchian” Botoşani, actualmente studentă în anul III la Facultatea de Litere, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, secţia Literatură universală şi comparată – Limba şi literatura engleză. A publicat versuri în revistele: „Luceafărul”, „Familia”, „Euphorion”, „Hyperion”, „Revista română”,  „Spaţii culturale”, „Feed-back”, „Junimea studenţească”, „Zon@ literară”, „Litere” etc. A participat la Concursul Naţional de Poezie pentru liceeni LICART, Bucureşti, 2009, la Festivalul Naţional de poezie Nicolae Labiş, Porni Luceafărul.., Pavel Dan şi multe altele unde a obţinut premii şi menţiuni. A citit un grupaj de poeme în cadrul şedinţelor literare a Institutului Max Blecher, ediţia VIII (XVI), moderator Claudiu Komartin. Este prezentă în antologiile Porni Luceafărul…, Botoşani 2011 şi în antologia Taberei Internaţionale de literatură ArtGothica (în curs de apariţie). A participat la Tabăra Internaţională de poezie ArtGothica, Sibiu, 2012. A mai citit la „Salonul de literatură Zero+” pe 16 ianuarie 2013, la ediţia a VII-a.





 
 

 

Aniversarea Universităţii de Arte “George Enescu”

Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi sărbătoreşte zilele acestea 155 de ani de la înfiinţare. În cadrul evenimentului, universitatea va acorda miercuri, 21 octombrie, distincţia Doctor Honoris Causa profes...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 

 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 
 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi