Cultura

august 19, 2013
 

Poezii despre meditație, iubire și frământări sufletești

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , , , ,

Sâmbătă, 24 august, de la ora 18.00, Galeriile Anticariat „D.I.Grumăzescu” vor găzdui, în premieră, primul volum de poezii din cariera poetei Emma Felicia Dimitriu, intitulată „Între paradis și infern”.

„Și-a ales un titlu care nu prea concordă cu volumul, cu ce este înăuntru. Pot deduce că viața acestei femei a fost destul de zbuciumată pentru că paginile acestei cărți ilustrează o biografie destul de frământată. Nu știu cât, ca ființă care a părăsit țara, o frământă amintirile de acasă, dar ceva are. Sunt pagini întregi despre o iubire pierdută, o iubire găsită, căutată, regăsită, neîmplinită. E o zbatere umană fantastică. Dacă putem să îi spunem poezie, îi spunem că vrem noi, dar aici sunt pagini întregi de meditație, de frământări sufletești spirituale, imagini care într-adevăr le găsim în sufletele oamenilor zbuciumați”, a declarat Dumitru Grumăzescu.

La eveniment vor lua cuvântul Ion Bolocan, poet și umorist, editorul cărții, George Arhip, Dumitru Grumăzescu, directorul Galeriilor Anticariat „D.I.Grumăzescu” și autoarea cărții, Emma Felicia Dimitriu.

Evenimentul a fost organizat de către editura Arhip ART şi Galeriile Anticariat „D.I. Grumăzescu” din Iași.

Autor: Anca TRANDAFIR, reporter Info APOLLONIA





 
 

 

Oameni de teatru la Joia Junimii

Tradiţionala întrunire culturală „Joia Junimii” a găzduit pe 3 decembrie lansarea celui mai recent volum semnat de omul de teatru Bogdan Ulmu. Cartea, intitulată „Pagini dintr-o istorie subiectiv-anecdotică a teatru...
de
 

 
 

Eveniment editorial- Gaudeamus 22

Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului Gaudeamus o serie de noutăţi, oferind cumpărătorilor şansa de a achiziţiona la preţuri reduse cu până la 85% unele dintre cele mai îndrăgite ...
de
 

 
 

Noime în retina gulagului românesc

Casa de cultură a municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” a găzduit vineri, 13 noiembrie, un eveniment artistic complex. Astfel, au fost lansate două din cărţile recente ale prolificului scriitor Aurel Brumă, aflat într-o...
de
 

 

 

Dans al istoriei cu literatura

Personaje resuscitate din tenebrele istoriei, acolo unde este subminat coloritul vocilor individuale care au participat la scrierea destinelor unor popoare. Aceasta este miza ultimului roman semnat Paul G. Munteanu – „Moart...
de
 

 
 

Tribut eleganţei feminine la Iaşi

Casa de modă NICHI Cristina Nichita a organizat marţi seara, în Oxford Pub, lansarea colecţiei dedicate sezonului toamnă-iarnă. Invitaţii au avut ocazia de a participa la un eveniment plin de lumină şi culoare, în cad...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi