Cultura

decembrie 10, 2013
 

Poezia în spectacol la Casa de Cultură “Mihai Ursachi”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete:

Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi a fost luni seară gazda unui eveniment deosebit, “Poezia în spectacol”, un proiect inedit inițiat de conducerea instituției, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala ieșeană. La maratonul poetic au fost invitați să-și prezinte confesiunea de credință față de poezie cinci poeți ieșeni din generați diferite: Cassian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Lucian Vasiliu, Daniel Corbu și Adi Cristi. Sala de spectacole a instituției, Diotima, a devenit neîncăpătoare pentru studenți și liceeni aflați la ora aceea în parcul Copou.

Startul maratonului poetic l-a dat Cassian Maria Spiridon care a ținut să mulțumească organizatorilor pentru ideea originală de a pune Poezia în spectacol cu un recital dublat de cinci actori: Anca Stănescu, Cristina Lazăr, Adina Bădăluţă, Simona Radu şi Diana Vatamanu.  Altfel spus, fiecare voce poetică a fost dublata de recitalul unui actor. Mai mult, pentru a pune Poezia la propriu în scenă, organizatorii au adus și doi artiști care au acompaniat recitalul actorilor: Răzvan Trifan la saxofon şi Ionuţ Mantu, la chitară bass. Regia întregului moment artistic a fost semnată de Radu Mihoc. După ce au citit și apoi și-au ascultat propriile poeme în lectura tinerelor actrițe, cei cinci poeți au mărturisit publicului confesiunea de credință în fața poeziei: ”Dacă eu aș ști ce este Poezia aș fi cel mai mare poet, dar numai Dumnezeu știe ce este Poezia. Noi doar încercăm să aflăm, să ghicim ce este ea… Dacă ne-am lua după spusele lui Hegel, Kant, Novalis am spune că este cea mai înaltă formă de manifestare a spiritului. Nu aș vrea să dau citate, dar cum spunea un alt poet, Poezia este o pasăre care iese din apă și care merge pe pământ. Asta înseamnă că poezia poate fi orice. Dar cred că în primul rând poezia este calea de a ne vedea sufletul. Cel care scrie încearcă să își arate sufletul către cel care citește, iar cel care citește își descoperă propriul suflet” a spus poetul Cassian Maria Spiridon.

”Pentru că suntem în Copou și pentru că suntem într-o seară deosebită pot spune că pentru mine Poezia este locul în care toate lucrurile frumoase, toate amintirile frumoase și dragostea se întâlnesc, își dau mâna cu copilăria” a completat poetul Marius Chelaru.

”Eu am spus de mai multe ori, pentru mine Poezia este un blestem și nu o profesiune. Cred că este un blestem care îți este dat sau nu îți este dat. Peste mine acest blestem a venit pe la 5-6 ani și cred că voi trece la cenaclul cerurilor cu acest blestem. Relația cu Poezia este un lucru foarte intim și e greu de mărturisit. Eu mai sunt unul dintre aceia care mai crede în inspirație; și o curtez și o aștept, chiar dacă acest lucru pare a nu fi în concordanță cu gândirea și moda postmodernă. Inspirația vine, te cotropește și apoi pleacă. Te lasă de cele mai multe ori cu mâinile goale, rătăcit, neștiind de ce ai fost cotropit sau de ce ai fost vizitat. Asta este blestemul, și e blestem pe care îl port în mine. Asta e Poezia. Eu cred că lumea are nevoie de poezie , pentru că ea este forma cea mai înaltă a frumosului. Ființa în sine are nevoie de poezie ca de o energizare a propriei existențe” a afirmat poetul Daniel Corbu.

”Poezia este tortura mea. Poezia este blestemul care nu-mi dă voie să mor, care mă face să fiu atent la tot ce se întâmplă în jurul meu și, ar trebui să recunosc, este starea de grație în care trăiesc și, cu siguranță, în care voi muri” a mărturisit, la rândul său, poetul Adi Cristi.

”La început a fost Cuvântul, Logos, adică trecerea de la muțenia universală la dialog, la comunicare, la prietenie, la împărtășanie, la emoție, reflecție, meditație… Poezia este tot ce cuprinde familia în cuvinte din limbile dispărute odinioară, din limbile prin care comunicăm astăzi și mai ales în limbile pe care poeți, fie ei de orice nație, le reformulează, le reașează într-o nouă expresivitate care până la urmă înseamnă iar Logos, Har, dialog cu Divinitatea, cu omul” a mărturisit confesiunea sa de credință în fața Poeziei, Lucian Vasiliu.

Reprezentanții Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi au precizat că astfel de spectacole dedicate poeziei vor mai avea loc și în săptămânile viitoare.





 
 

 

Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra, Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi �...
de Laura Romila
 

 
 

177 DE CAZURI NOI DE CORONAVIRUS IN JUD. IASI

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până astăzi, 21 martie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 36703 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 177 de cazuri în plu...
de Laura Romila
 

 
 

AFACERE DE NIŞĂ

Afacerile de success din vestul Europei au intrat şi pe piaţa ieşeană. Doi antreprenori au deschis spălătătorii cu autoservire în care oamenii işi pot curaţ  hainele, păturile şi pilotele.  Ideea a prins repede ia...
de Laura Romila
 

 

 

CASE HOBBIT LA DOBRENI

Afacere de nişă unică în zona Moldovei. O tânără familie din comuna Dobreni, jud. Neamţ  a construit şase căsute hobbit. Locuinţele din lemn şi lut atrag ca un magnet turişti din toată ţara. Vizitatorii spun că...
de Laura Romila
 

 
 

Prima cursă de linie din Iași spre Dublin

Este vorba despre două zboruri pe săptămână (luni și joi) spre capitala Irlandei – Dublin. Noua rută va fi operată începând cu data de 26 aprilie 2021, cu o aeronavă de tip Airbus A-320. Prețurile pentru un segmen...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi