Cultura

septembrie 10, 2013
 

Palatul Elisabeta găzduiește evenimentul „România – O călătorie regală”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Cea de-a zecea ediţie a evenimentului „România – O călătorie regală 2013”, organizat de Casa Regală, se desfăşoară în perioada 9 -12 septembrie la Palatul Elisabeta.

Oaspeţii vor participa la un concert de gală la Sala de Muzică a Castelului Peleş, susţinut de Camerata Regală. Ei vor lua parte la o serie de ceremonii în Holul de Onoare şi Sala Florentină a castelului, precum şi la un dineu oficial la Bastion.

Participanţii vor vizita obiective istorice şi culturale din Capitală, Sinaia şi din Alba Iulia.

Seria evenimentelor publice se desfăşoară în prezenţa principesei moştenitoare, Margareta, a principelui Radu, principesei Elena, principelui Nicolae, precum şi a lui Alexander Phillips Nixon şi a Elisabetei, fiica principesei Elena, şi reuneşte 23 de personalităţi din Marea Britanie, Franţa, Australia, Statele Unite ale Americii şi Elveţia.

Sursa: Agerpres





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi