Evenimentul organizat cu ocazia Carnavalului de la Veneția de către Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, se intitulează „Omuleţul lui Gopo” şi este dedicat celebrării a 90 de ani de la naşterea maestrului Ion Popescu-Gopo (1923-1989), pionier al filmului de animaţie românesc, artist vizual şi creator al personajului care l-a făcut celebru şi care i-a adus recunoaşterea internaţională în 1957 (Palme d’Or la Cannes pentru Scurtă istorie).
Cu sprijinul acordat de Dacin Sara, Arhiva Naţională de Fime şi Centrul Naţional al Cinematografiei din România, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia participă la invitaţia Fundaţiei Bienalei de la Veneţia, la cea de-a IV-a ediţie a Carnavalului, care se va desfășura în perioada 2-12 februarie 2013.
Omuleţul Gopo va prezenta cu ironie şi inteligenţă cum au apărut artele, cum a evoluat omul, încotro se îndreaptă şi răspunde la multe alte întrebări legate de existenţă şi problemele cu care se confruntă omenirea.