Cultura

octombrie 1, 2014
 

Norman Manea, scriitorul român favorit la Premiul Nobel pentru Literatură, vine la Iaşi

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Sîmbătă, 4 octombrie, la ora 15.00, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Norman Manea, unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, va avea o întîlnire cu cititorii ieşeni, cu prilejul lansării volumelor de eseuri  Laptele negru şi Pe contur, ambele apărute în seria de autor a Editurii Polirom.
Prezintă: Doris Mironescu

 

Evenimentul va avea loc în cadrul Salonului de Carte Bookfest, ediţia a II-a.

 

Laptele negru include, pe lîngă incitantul eseu „Dincolo de munţi” despre Fondane şi Celan, multe alte texte remarcabile – despre Bruno Schulz, Kafka, Giorgio Bassani, Philip Roth, Saul Bellow, între alţii –, precum şi un impresionant eseu-confesiune al unei studente catolice de la Bard College.

 

Distins în 1986 cu Premiul Uniunii Scriitorilor, premiu retras ulterior de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, volumul Pe contur reuneşte eseuri pe teme literare şi culturale, în care marii romancieri ai anilor ’60-’80 stau alături de poeţi şi critici, muzicieni şi cineaşti. Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, Alexandru Paleologu, Augustin Buzura, Virgil Duda sau Radu Cosaşu sînt cîţiva dintre reprezentanţii literelor româneşti asupra cărora se focalizează textele lui Norman Manea, în timp ce din literatura universală îi atrag atenţia Canetti, Musil, Kafka sau Hartung.

 

Norman Manea (n. 1936), unul dintre cei mai apreciaţi prozatori şi eseişti români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College, New York. De la debutul din 1966 şi pînă în 1986, cînd a plecat din ţară, a publicat 10 volume, fiind distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). În 1992 a primit Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur, în 1993 Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei de „Literary Lion” al bibliotecii, în 2002 i s-a atribuit Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006, Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului. În 2010 a primit distincţia „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres” din partea guvernului francez, iar în 2011, prestigiosul premiu literar Nelly Sachs. În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. La Editura Polirom a publicat: Întoarcerea huliganului (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008, 2011), Plicuri şi portrete (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2014), Fericirea obligatorie (ed. a II-a, 2005, 2011), Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2013), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2010), Plicul negru (ed. a IV-a, 2007; ed. a V-a, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed.

a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011), Captivi (ed. a II-a, 2011), Cartea fiului (ed. a II-a, 2012) şi Zilele şi jocul (ed. a II-a, 2012).

 





 
 

 

Poveşti româneşti transpuse în benzi desenate

Trebuie să recunoaştem faptul că fiecare dintre noi, chiar dacă suntem adulţi, putem fi în unele momente copii. Interesul pentru benzi desenate a crescut în România în ultimii ani. Mare succes au avut cele inspirate di...
de Laura Romila
 

 
 

GLOBUL DE CRISTAL DE LA KARLOVY VARY CÂŞTIGAT DE UN REGIZOR ROMÂN

Un film românesc a câștigat pentru prima dată Globul de Cristal, marele premiu al Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, Cehia. Este vorba despre pelicula regizorului Radu Jude, numită ″Îmi este indife...
de Laura Romila
 

 
 

Licitația de Vară Duplex Palatul Culturii, Iași – Athénée Palace Hilton, București

Licitația de Vară din data de 19 iunie (Duplex București – Iași) este prima licitație de artă din Iași. Evenimentul aduce iubitorilor și colecționarilor de artă o surpriză de proporții. O lucrare de top semnată d...
de Laura Romila
 

 

 

DUMITRU GRUMĂZESCU, OCROTITORUL MOŞTENIRII EMINESCIENE

Toată presa a titrat că a plecat dintre noi anticarul Dumitru Grumăzescu, astăzi, 8 iunie 2018, la orele 4.00 ale dimineţii. Parcă niciodată nu au fost mai uniţi ieşenii în a-l considera pe domnul Grumăzescu un simbo...
de Laura Romila
 

 
 

Hai la Ateneu!

Ateneul din Iaşi continuă să ne ofere cadouri culturale de mare artă. Luna iunie va debuta, aşa cum era de aşteptat, cu spectacole pentru cei mici. Domnul GOE, personajul neastâmpărat, născut din condeiul marelui scrii...
de Laura Romila
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi