Cultura

ianuarie 14, 2013
 

Nicolae Prelipceanu este câştigătorul de anul acesta al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , , ,

Juriul celei de-a XXII-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” a stabilit cine este laureatul 2013. E vorba de poetul Nicolae Prelipceanu, care va deveni mâine şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. Distincţia şi premiul îi vor fi acordate în cadrul unei gale care va avea loc, de la ora 17.00, la Teatrul „Mihai Eminescu”.

Nominalizaţii de anul acesta la premiu au fost Ion Mureşan, Ovidiu Genaru, Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Constantin Abăluţă şi Gheorghe Grigurcu.

Nicolae Prelipceanu este născut pe 10 august 1942 la Suceava. El a urmat liceul la Curtea de Argeş şi a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Babeş Bolyai” din Cluj. A lucrat ca redactor la revista „Tribuna” din Cluj și la ziarul „România liberă”, unde a coordonat pagina culturală. A fost consilier de stat în guvernul Victor Ciorbea. În prezent, este redactor-șef la revista „Viața Românească”. Este membru în structurile de conducere ale Uniunii Scriitorilor.

Debutează în 1966 cu volumul Turnul înclinat, dar cea mai bună primire din volumele sale de versuri a avut-o selecția Ce-ai făcut în noaptea Sfântului Bartolomeu, Editura Eminescu, 1999.

El a mai fost de două ori nominalizat al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”.





 
 

 

Doliu în cultura ieşeană

Dorin Spineanu a murit. Scriitorul s-a stins din viaţă în cursul după-amiezii de miercuri, la vârsta de 61 de ani. Dorin Spineanu, prozator şi poet născut la Timişoara în 1954, a absolvit Liceul „Mihai Eminescu” di...
de
 

 
 

Noime în retina gulagului românesc

Casa de cultură a municipiului Iaşi „Mihai Ursachi” a găzduit vineri, 13 noiembrie, un eveniment artistic complex. Astfel, au fost lansate două din cărţile recente ale prolificului scriitor Aurel Brumă, aflat într-o...
de
 

 
 

Fondurile europene – un nou spaţiu pentru cultură

Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi” din Iaşi a organizat, în cadrul zilelor instituţiei, Expoziţia de arhitectură poloneză ,,Fondurile europene- un nou spaţiu pentru cultură”. Evenimentul este rezultatul parte...
de
 

 

 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi