Cultura

martie 20, 2015
 

Muzeul Literaturii Române Iași în turneu la Paris

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Muzeul Literaturii Române Iași este prezent la Paris în acest sfârșit de săptămână cu următoarele trei evenimente: expoziţie de fotografii şi afişe din secolul al XIX-lea, prezentare FILIT și lansarea Editurii Muzeelor Literare în cadrul Salonului de Carte de la Paris.

Vineri, 20 martie 2015, cu începere de la ora 19.30, va avea loc vernisajul expoziției „Artişti români pe scenele europene, artişti europeni pe scenele româneşti” la Maison d’Europe et d’Orient, Paris, în cadrul festivalului european „l’Europe des Théâtres”. Expoziția, realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris, va rămâne în capitala Franței până la data de 3 aprilie 2015 și valorifică patrimoniul MLR Iași.

Expoziția este compusă din afișe și fotografii realizate în atelierele din secolul al XIX-lea din Paris, Berlin, București, Iași (Nadar şi Paul Boyer la Paris, Franz Mandy la Bucureşti, Nestor Heck la Iaşi) etc. Protagoniștii sunt actori români sau străini, unii celebri, cum ar fi Matei Millo sau actrița Sarah Bernhardt. Aceasta din urmă a venit de patru ori în Romania, la București și Iași. Expoziția reuneşte afişe şi fotografii care pun în valoare dimensiunea internaţională a culturii române și a orașului Iași. În secolul al XIX-lea oraşul se bucura de prezenţa unor trupe și actori din alte țări europene, mai ales din Franța și Italia. Spectacolele în limba română coexistau adesea cu spectacolele în limba franceză.

La vernisajul expoziției „Artişti români pe scenele europene, artişti europeni pe scenele româneşti” vor prezenta Anca Maria Buzea (șef serviciu muzee și case memoriale), Monica Salvan (responsabil relații internaționale) și Laura Terente (muzeograf la Colecţia „Istoria Teatrului Românesc”, Muzeul „Mihai Eminescu”).
Editura Muzeelor Literare va fi prezentă, de asemenea, la Paris, în cadrul Salonului de Carte de la Paris (20 -23 martie 2015). Astfel, la standul României vor fi expuse cărți ale EML, iar duminică, de la ora 14.30, în cadrul ediției 2015 a Salon du Livre Paris, va avea loc o prezentare a activității Editurii Muzeelor Literare. Tot duminică, 22 martie, Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) va fi prezentat publicului străin de la Paris de către Monica Salvan.

Evenimentele Muzeului Literaturii Române Iași la Paris se datorează sprijinului Institutului Cultural Român, precum și a Maison d’Europe et d’Orient.

Mai multe detalii, precum și parcursul expoziției itinerante „Artişti români pe scenele europene, artişti europeni pe scenele româneşti” care va ajunge și în alte țări europene, se află la adresa www.muzeulliteraturiiiasi.ro sau pe pagina de Facebook a MLR Iași.

 

Sursa: www.culturainiasi.ro





 
 

 

Intensificarea raidurilor antiteroriste

Preşedintele francez, Francois Hollande, a ordonat intensificarea raidurilor împotriva grupării Stat Islamic în Siria, dar şi în Irak, la şase zile după atentatele de la Paris soldate cu 129 de morţi, a anunţat joi se...
de
 

 
 

Ofensivă antitero la Paris

O intervenţie a forţelor speciale franceze Raid a avut loc miercuri dimineaţă la Saint-Denis, o localitate situată la periferia Parisului, unde s-au putut auzi numeroase focuri de armă şi detonări, locuitorii fiind aver...
de
 

 
 

Franţa cere oficial ajutorul UE

Franţa a cerut oficial marţi ajutorul altor state membre ale Uniunii Europene, în urma atacurilor teroriste comise vineri la Paris, soldate cu cel puţin 129 de morţi şi revendicate de gruparea Stat Islamic. Mai mulţi dip...
de
 

 

 

G20 – Combaterea terorismului

Preşedintele SUA, Barack Obama, omologul său rus, Vladimir Putin, şi ceilalţi lideri ai statelor membre G20 au ajuns duminică în Turcia, pentru o reuniune care are ca subiect principal combaterea terorismului, în context...
de
 

 
 

Franţa în doliu

Premierul francez, Manuel Valls, a declarat luni că Franţa „va trăi mult timp” cu ameninţarea terorismului şi trebuie să se pregătească pentru posibilitatea unor „noi replici” după atentatele de...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi