Cultura

aprilie 12, 2013
 

„Micul Prinţ”, romanul cu cele mai mari vânzări din lume

Mai multe articole de »
Postat de:
Etichete: , , ,

Potrivit Mediafax, volumul „Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry, considerat un fenomen editorial la nivel global, a celebrat de curând împlinirea a 70 de ani de la publicarea sa în Statele Unite și reprezintă cel mai vândut roman din lume și cea mai tradusă operă literară, după Biblie. Publicat în limba engleză la 6 aprilie 1943 și în limba originală (franceză) la 20 aprilie, romanul a așteptat încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pentru a fi lansat în Franța în 1946 cu titlu postum.

Sursa: MEDIAFAX

Autor: Marius-Constantin POPA, Redactor Info APOLLONIA





 
 

 

Studentul criminal a fost arestat

Studentul de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi acuzat că şi-a înjunghiat doi colegi a fost arestat de poliţişti, marţi dimineaţă, în municipiul Roman, judeţul Neamţ. Tânărul, Aurelian Gio...
de
 

 
 

Terminal nou la Aeroportul Iaşi

În urmă cu câteva zile, conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi a anunţat inaugurarea noului terminal pentru pasageri. La evenimentul ce va avea loc sâmbătă, sunt invitate oficialităţi locale, dar şi de la Bucure...
de
 

 
 

Ieşenii au căldură în calorifere

Din cauza temperaturilor scăzute din ultima perioadă, ieşenii racordaţi la sistemul centralizat de termoficare au de sâmbătă căldură în calorifere. Cu toate acestea, nu toţii locatarii vor să beneficieze încă de a...
de
 

 

 

Mii de pelerini, prin ploaie, pe Calea Sfinţilor

Au îndurat vântul rece şi ploaia, arătând că vremea rea nu poate sta în calea credinţei lor. Mii de credincioşi au luat parte duminică seară la procesiunea Calea Sfinţilor, în care moaştele Sfintei Cuvioase Parasc...
de
 

 
 

Întâlnire cu poeta Ruxandra Cesereanu la Bistrot de Venise

Sâmbătă, 17 octombrie a.c., începând cu ora 16:00, selectul local veneţian Bistrot de Venise(Calle dei Fabbri, San Marco 4685, Veneţia) găzduieşte întâlnirea cu poeta Ruxandra Cesereanu şi cu traducătorul Giovanni ...
de
 

 




 
Marmura iasi Promovare online Carucioare copii suplimente nutritive & pro nutrition Granit iasi